Se întâmplă frecvent în coaching și cursuri ca oamenii să spună „știi, eu din perioada aia nu-mi amintesc nimic.” Sau „am șters din memorie acel moment”. De ce se întâmplă asta? Care-s componentele emoționale din spatele acestui „am uitat”? 

Mulți dau vina pe „hardware”, pe memoria lor slabă. Însă e ciudat că sunt cazuri când un om își amintește excelent evenimente de la 4-7 ani, dar din perioada 7-14, de exemplu, nimic. Dacă e memorie slabă, ar trebui să fie altfel. 

Alții spun că nu-și amintesc evenimente pentru că nu i-a marcat sau „au trecut peste”. Dar când vorbesc despre asta, devin emoționali (plâng, devin defensivi, justițiari, schimbă tonul, zâmbesc exagerat etc). Deci clar i-a marcat. Și-atunci de ce uităm? 

Fără să pretind că e o listă completă, iată câteva dintre motivele emoționale pentru care uităm:

1. Disociere de durere.

...

Suferința nu ocolește pe nimeni. E pur și simplu parte din viață. Și totuși, pare că unii oameni o experimentează mai mult decât alții. Chiar unii oameni care, teoretic, n-ar avea atâtea motive de suferință, suferă mai mult. De ce?

Pentru că sursa suferinței este în noi. Și se numește agățare. Sau, cum o numea Buddha, atașament. Ce atașament? Depinde ce suferință. Ca exemple: 

- atașamentul că lucrurile și stările pozitive vor fi permanente, nu vor pleca și nu se vor schimba niciodată. 

- atașamentul că un lucru poate să fie monopolar: doar pozitiv, doar sprijinitor, doar ușor etc. 

- atașamentul că un rezultat se poate atinge într-o singură formă; acea singură formă mă satisface.

- atașamentul că lucrurile trebuiau să fie altfel de cum au fost de fapt. 

Etc

Să mă agăț de aceste lucruri e dureros în două feluri: 

Întâi, însăși experiența de agățare mă consumă, îmi ia energie, îmi pune toată atenția...

O vorbă înțeleaptă zice că omul e suma amintirilor sale și a poveștilor pe care și le spune despre sine. Cu alte cuvinte, omul e suma tiparelor sale, echilibrate sau extreme.

Adevărul este că tiparele ies abundent la suprafață de sărbători. E ca și cum intrăm pe pilot automat și „cântăm aceeași muzică”, an de an. Asta nu înseamnă neapărat probleme, dar când:

• nici măcar nu ne place acea muzică pe care o cântăm :))
• alții ne-au spus că nu le place și ne-au rugat explicit să nu o mai cântăm
• nici măcar nu realizăm că facem asta

…atunci încep provocările. :)

Atunci aș începe să analizez acel tipar. Sunt zeci, dacă nu sute de tipare, în care am văzut că noi, românii, intrăm de sărbători. În acest articol vreau să vorbim despre 4 dintre cele mai comune și cum să le abordăm. Sunt curios pe care le-ai întâlnit la tine sau la cei dragi:

1. Tiparul „să se vadă că avem.”
2. Tiparul...

Zicala populară spune că „fiecare pasăre pe limba ei piere”. Îmi permit să parafrazez și să spun și că fiecare popor e influențat de limbajul său. Pentru că ceea ce expunem (cuvinte, acțiuni, imagine) reflectă interiorul.

Iar când ne uităm la imnul României putem să vedem din plin acest lucru. Nu sunt primul care a văzut drama și factorul nociv din Deșteaptă-te, române. Știu că Pleșu a scris despre asta prin 2011, subliniind cât de multe cuvinte apăsătoare cuprinde: „somnul cel de moarte”, „vă nimiciră a pizmei răutate”, „al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm”, „sclavi” etc. Cine nu se conformează, „de fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă“. Cuvântul „moarte” e prezent în 3 dintre cele mai recitate 4 strofe. 

Dincolo de aceste cuvinte grele, aș vrea să ne uităm și la tipare psihologice din spate. Pentru că încă din prima strofă sunt...

Dacă mă citești de mult, știi deja că-mi place să intru în tabuuri. De ce? Pentru că un tabu nescos la lumină și nevindecat generează o mulțime de probleme. Reprimările devin exprimări extreme ori denaturate. 

Un așa subiect e și cel al ejaculării precoce. Se pare că asta afectează cel puțin 25% dintre bărbați, deci este o situație mult mai răspândită decât am crede. Ba mai mult, aproape fiecare bărbat a trăit acest lucru măcar o dată în viață. 

Ce înseamnă tehnic ejacularea prematură? Conform unui studiu din Australia, se pare că există o medie mondială a „normalității” de 6,5 minute (de la penetrare până la ejaculare), pentru bărbații până în 30 de ani. Și scade odată cu vârsta; peste 51 de ani ajunge la 4,3 minute. Atenție! Asta e strict o măsurătoare tehnică a mediei, care nu ține cont de diferențe culturale și alte aspecte; tocmai de asta am pus între ghilimele „normalitatea”....

 Mediu = condițiile în care un individ trăiește. Unde locuiește, cu cine își petrece timpul, ce muzică ascultă etc. 

Pe termen lung, mediul în care stai, câștigă. Adică ajunge să definească cine ești, cum gândești, ce meriți și ce poți să faci. Influențează calitatea discuțiilor, dimensiunea gândirii, pe ce îți dai energia, ce faci cu banii tăi, cum răspunzi la provocări etc.

Când eram copil, petreceam vacanțele de vară la bunici, la țară. Abia când reveneam la școală observam că m-am întors cu un accent puternic. Mediul mă schimbase. Apoi am observat asta, la mine și la alții, în numeroase alte contexte. Vedeam cum, petrecând suficient timp într-un mediu, preluam inconștient umorul, gesturile, gusturile, prejudecățile. Iar asta poate să devină o problemă.

Oricând nu-ți convin rezultatele din viața ta, oricare ar fi ele, te rog ai în vedere și mediul tău. Cum sunt rezultatele celor cu...

În ce ține de somn, provocările sunt cele două extreme: dorm prea mult, respectiv nu pot să dorm. Hai să ne uităm pe scurt la mesajele emoționale din spatele acestor extreme. 

1. Dorm prea mult. 

Pur fizic, organismul tău are nevoie de maximum 10 ore de somn. Pentru majoritatea adulților, sunt suficiente 8. Dacă vorbim de o nevoie mai mare, pe termen lung, ea este mai degrabă emoțională decât fizică. 

Somnul este o strategie de deconectare de la o viață care nu-mi convine. Când realitatea nu se ridică la înălțimea fanteziei mele, aleg să-mi dorm viața. E ca și cum aș spune „treziți-mă când e cum îmi place mie”. Doar că realitatea nu se schimbă, pentru că problema nu-i a realității, ci a propriilor așteptări. 

Când oamenii își dizolvă fanteziile și ies din „cum ar trebui să fie lucrurile”, somnul li se reglează. Atenție, resemnarea nu este egală cu dizolvarea fanteziilor. Resemnarea nu...

Peste o treime din populația lumii (38,9%) este supraponderală, spune Statista. Sigur că aceste provocări de greutate sunt direct legate de stilul de viață, de aspecte tehnice, dar au și o componentă emoțională.

Recent am primit un mesaj care spunea că „am slăbit 5 kilograme, deși nu am schimbat ceva în stilul de viață.” Dar făcuse un mare salt emoțional în acea perioadă. Tot pe bază emoțională se explică și când avem îngrășare chiar în timpul dietei.

Înseamnă că totul ar trebui tratat emoțional? Nici vorbă. Orice am vrea să lucrăm, avem o combinație de procese emoționale + tehnice. Vrei o relație împlinită? Îți lucrezi tiparele + ieși în lume. Vrei performanță profesională? Lucrezi cu tine + înveți abilități tehnice. Vrei să îți remodelezi corpul / sănătatea? Lucrezi pe cauzele emoționale + faci eforturi tehnice (mișcare, mâncare, somn și alte obiceiuri, ce nu sunt în aria mea de expertiză)....

(articol scris de Simina Pășcuță-Poroșnicu)

Există 4 niveluri în lucrul cu sine. Fiecare are farmecul său, dar când ajungi la al 4-lea, devii alchimistul vieții tale. Asta înseamnă că nu doar accepți și înțelegi provocările tale, ci ajungi să le și transformi în serviciul tău. Nu este vorba despre legea atracției sau vreun truc care-ți promite rezultate rapide, ci despre un proces logic și psihologic.

Dacă îl citești pe Dacian, cel mai probabil deja mănânci pe pâine dezvoltare personală. Probabil știi și ai testat mai multe tipuri de terapii sau tehnici de vindecare, care te-au dus până la un punct. 

Ei bine, în acest articol te invit să vezi cum poți să treci dincolo de acel punct. Cum să trezești Alchimistul din tine; cel care poate să transforme „plumbul” bagajului emoțional în aur - care să te îmbogățească nu doar pe tine, ci întreaga lume.  

Ca să faci asta, e nevoie să...

Te-ai luptat vreodată cu amânarea? Și dacă da, cât de departe te-a dus lupta asta? Nu prea departe, așa-i? Sau poate a funcționat, dar mai degrabă pe termen scurt.

Pentru că, de fapt, nu ar trebui să ne luptăm deloc. Adevărul este că lupta cu amânarea-i un foc alimentat de era dezvoltării personale sau, mai corect spus, a culturii de tip hustle (trage din greu). E plin de instrumente despre cum să trecem peste amânare; trucuri faine, de altfel, dar care vin adesea ca auto-impunere, nenatural.

Eu cred că amânarea este un ghid. Nu te lupți cu un ghid, ci asculți ce are de spus și te adaptezi. Amânarea nu este separată de tine. Creierul nu te-ar opri să faci ceva (sau să-l faci acum) dacă nu ar avea un motiv. 

Sunt 3 motive principale pentru care amânăm:

1. Teama de o durere. 
2. Lipsa de claritate.
3. Lipsa de congruență. 

1. Teama de o durere.

Amâni pentru că ai o durere asociată cu ceva din acea activitate. Sau cu...