4 tipare în care intră românii de sărbători. Le-ai văzut în familia ta?

O vorbă înțeleaptă zice că omul e suma amintirilor sale și a poveștilor pe care și le spune despre sine. Cu alte cuvinte, omul e suma tiparelor sale, echilibrate sau extreme.

Adevărul este că tiparele ies abundent la suprafață de sărbători. E ca și cum intrăm pe pilot automat și „cântăm aceeași muzică”, an de an. Asta nu înseamnă neapărat probleme, dar când:

• nici măcar nu ne place acea muzică pe care o cântăm :))
• alții ne-au spus că nu le place și ne-au rugat explicit să nu o mai cântăm
• nici măcar nu realizăm că facem asta

…atunci încep provocările. :)

Atunci aș începe să analizez acel tipar. Sunt zeci, dacă nu sute de tipare, în care am văzut că noi, românii, intrăm de sărbători. În acest articol vreau să vorbim despre 4 dintre cele mai comune și cum să le abordăm. Sunt curios pe care le-ai întâlnit la tine sau la cei dragi:

1. Tiparul „să se vadă că avem.”
2. Tiparul „până-mi dau duhul.”
3. Tiparul „înțepătorul.”
4. Tiparul „nu mai e ca altădată.”

1. Tiparul „să se vadă că avem.”

Aici intră comportamentele de a cheltui, consuma și etala extrem. Tehnic vorbind, este un tipar de supra-compensare, probabil născut în era comunistă. Ori erai cineva, și „te descurcai”, ori mureai de foame sau mediocritate.

Sigur că nu vorbim despre un tipar vizibil doar de sărbători (e valabil și pentru următoarele). Dacă ne uităm în viața de zi cu zi, el se vede și în postările din social media, în dorința exagerată a generațiilor din spate ca tinerii facă o facultate; ori în atitudinea superioră a unor prestatori de servicii, de la zidari, mecanici și până la șoferi de taxi.

Atenție, respect fiecare meserie și nu vreau să denigrez pe cineva. Spun doar că am observat cum, în acest tipar de compensare, ajungem să exagerăm sinele și să încetăm să servim, ca și cum clientul ne-ar datora ceva.

Nevoia de compensare apare, de regulă, pe un fond de vină sau rușine anterioară. Din cauza asta arătăm și consumăm mai mult decât este.

De sărbători, vedem acest tipar în comportamente ca:

- faci exagerat de multă mâncare, umpli masa până la refuz. Chiar dacă mai mereu ajungi ulterior să arunci o parte bună din ea.

- îi constrângi pe ceilalți să mănânce cât mai mult din ce ai pregătit. Eu îi zic sindromul „îți mai pun 5”. :))

- exagerezi cât mănânci, că ai ținut post prea mult timp. Dar atunci pentru cine / pentru ce ai ținut postul?

- scoți în evidență ce-ai făcut, ce ți-ai mai cumpărat, pe cine cunoști, ce realizări au copiii etc, ca să-ți validezi superioritatea.

- cheltui excesiv banii tăi munciți pe lucruri pe care: fie nu le prețuiești în restul anului, fie își pierd valoarea odată cumpărate, fie le faci pe toate odată (haine noi, mobilă nouă că vin musafirii etc), peste buget. 

Cum să abordăm acest tipar:

Dacă e al tău:

- Analizează cheltuielile înainte să le faci. Întreabă-te: Ce sper că o să-mi aducă asta? Ce am căutat în trecut să-mi aducă? Mi-a adus? Care-s alternativele mai puțin costisitoare să obțin acel lucru?

- Pe cine vreau să impresionez? Și dacă-i impresionez, cum e acesta un minus pentru valorile mele? Cum e un beneficiu dacă nu impresionez pe nimeni?

- Cum pot să cer iubire conform cu valorile mele? Cum pot să ofer iubire, respectând valorile celorlalți?

Dacă e al celor din familie, pune-le aceste întrebări, într-un cadru și manieră non-agresive.

2. Tiparul „până-mi dau duhul.”

Aici intră eforturile exagerate de a păstra o tradiție sau un standard social (o fi vreo diferență între cele două!?) Nu mă înțelege greșit. Apreciez ritualurile, cultura, motivele de sărbătoare și acele acțiuni care au ca scop o curățire interioară.

Dar nu mai apreciez când te epuizezi, ignori sinele, îi ignori pe cei cu care pretinzi că voiai să te conectezi, dar ați ajuns să vă scoateți ochii că nu e gata salata Boeuf.

Cu ce rost ai bifat tradițiile, dacă te pui la masă leșinat(ă), de nici nu-ți mai vine să mănânci? Iar cei dragi sunt fie supărați pe tine pentru cât ai tras de ei, fie triști pentru tine pentru cât ai tras de tine. Ăsta e terenul fertil pentru amenințările de tipul „data viitoare nici nu mai vin”. Înțelegi de ce apar? De ce să vină? Să vadă aceeași piesă, pe pilot automat?

Cum să abordăm acest tipar:

Dacă e al tău:

- Pune-ți aceleași întrebări ca la 1 + nuanțele: Dacă păstrez toate tradițiile, ce pierd? Cum e acesta un minus pentru valorile mele?

- Să-ți clarifici ce îți dorești. Ce contează pentru tine cu adevărat? Să te conectezi cu cei dragi? Odihnă? Câtă mâncare și câtă treabă, cât să nu sufere celelalte lucruri? Și după ce clarifici, fă-ți agenda în consecință. Dacă nu pui în agendă, sunt șanse mari să nu se întâmple și să intri iar pe pilot automat.

Dacă tiparul e în familie, întreabă-i aceleași lucruri.

3. Tiparul „înțepătorul.”

I-am putea spune și tiparul „supune-te ca să mă simt bine cu mine”. Este un tipar de proiecție a propriilor valori, pe care îl găsim în întrebări precum: Când te însori / măriți? Când îți găsești și tu ceva de lucru pe lumea asta? Când faceți un copil? Când îl faceți pe al doilea? Și așa mai departe.

De cele mai multe ori, nu-i vorba despre vreo intenție răuvoitoare. Acest tipar apare din cauză că știm să ne conectăm cu ceilalți pe baza asemănărilor dintre noi. De-asta și zicala „cine se-aseamănă se-adună”. Când nu vedem aceste asemănări, începem să le pretindem / verificăm dacă există. Căsătorește-te și tu! Fă și tu copii! Fă și tu bani! Ia-ți și tu casa ta!

Astfel, adesea „înțepătura” apare pentru că oamenii nu știu cum altfel să se conecteze cu tine.

Cum să abordăm acest tipar:

Dacă e al tău:

- Observă când îl faci și vezi că funcționează ca un bumerang. În loc să obții conexiune, obții îndepărtare. Pentru că orice proiecție este o lipsă de apreciere pentru acel om și alegerile sale. Cum altfel poți obține conexiune între voi? Care sunt subiectele voastre comune? Cum puteți crea subiecte comune, agreate de ambele părți?

- Răspunde la următoarele întrebări: Cum e un beneficiu pentru celălalt că alege altfel decât tine? Dar pentru tine, cum este un beneficiu că el alege așa? Te învață despre acceptare și respect? În final, ce ai pierde în relația voastră dacă el ar fi exact cum îl aștepți tu să fie?

Dacă tiparul e în familie:

- Și ei îl fac față de tine: poți să spui „apreciez grija ta pentru mine” sau „o să mă gândesc la ce-mi spui”. Astfel de replici dezarmează înțepăturile. Dar dacă le opui rezistență, probabil ai observat că creezi frustrare, le perpetuezi și degradezi relația. Și poți continua cu „mulțumesc că vei respecta alegerile mele”.

- Și îl fac față de alții: trage deoparte omul și pune-i întrebările de mai sus, cu iubire.

4. Tiparul „nu mai e ca altădată.”

Știi acele discuții despre cât de nedrept sau lipsit de sens este prezentul? Nu mai e ce-a fost! Viața nu mai e la fel, piața muncii s-a stricat, clima s-a schimbat, au dispărut tradițiile, tinerii nu mai au valori etc.

Tot aici intră și discuțiile nostalgice despre epoca de aur. E ok să fie analize, e ok chiar și să ne plângem. Dar nu mai cred că e benefic când le folosim ca scuze să nu facem ceva cu viața noastră. De asta ne agățăm de trecutul demult apus și-l tot retrăim.

La un moment, am asistat la o scenă în familie unde fiica, după ce îl ascultase pe tatăl său cum se plânge de șef, i-a pus la îndemână o soluție simplă. I-a propus să deschidă ea o afacere, să-i pună lui la îndemână toate resursele și sprijinul, să facă în continuare ce-i place, dar în condițiile lui. Ghicești ce s-a întâmplat, așa-i? Omul a refuzat. Pentru că fiecare dintre noi suntem sclavii propriei percepții.

Cum să abordăm acest tipar:

Dacă e al tău:

- Ce oportunități are prezentul? Ce minusuri are acel trecut cu care compari prezentul? Dacă prezentul ar fi precum trecutul, ce ai avea tu de pierdut?

Dacă e al altora, îi întrebi același lucru.

Cum spuneam la început, sunt curios ce tipare ai regăsit la tine sau în familie. :)

Te invit să dai un share în care să îți scrii numărul tiparului, să ajutăm cât mai mulți oameni să-și reducă timpul petrecut pe pilot automat.

Sărbători liniștite și conștiente!

Dacian