(timp de citire: 5 minute)
A rămas cu mine o frază pe care mi-a spus-o cândva un client: „Mi se pare că ce mi se întâmplă răspunde la ceea ce caut. Adică viața aduce oportunitatea, învelită într-o aparentă problemă.”
Tu știi deja ideea asta, cel puțin în forma ei mai concisă: „Caută și vei găsi”. Dar pentru că „Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă”, am putea spune că, de multe ori, ce vei găsi nu sunt lucruri evidente. :)
Sunt semne, simptome, evenimente, oameni; altfel spus, caută și vei găsi REFLEXII, lucruri care îți arată miezul blocajului tău. Ce se întâmplă nu e întâmplător, ci o reflexie din sistemul tău.
Dă-mi voie să-ți las 3 exemple, chiar din ultima ediție a Retreatului de Bunăstare.
Cazul 1:
Marian (i-am schimbat numele) s-a prezentat în fața grupului, ca fiecare participant. Însă ceva i-a făcut pe cei din jur să audă Marius în loc de Marian. Chiar dacă el corecta zâmbind, de vreo 3 ori i s-a spus tot Marius. Vorbind despre reflexii, la un moment dat ne spune:...
„Trebuie să ne sacrificăm pentru ceilalți!” Crezi în ideea asta? Sper că nu.
Sau sper că, după acest articol, să nu mai crezi. E o idee puternic tatuată în cultura românească, mai ales că vine și dintr-un fond religios (dragostea divină exprimată prin cuvântul grecesc agape, deseori tradus ca formă de sacrificiu pentru binele altora).
Cu toate acestea, eu cred că sacrificiul ca un mod de viață distruge iubirea, nu o crește. Iată de ce.
Altruism 100% nu există, cum bine scria de Mello. Părintele apără puiul LUI, soldatul se sacrifică pentru țara LUI, există un „eu” în fiecare interacțiune, o identitate care își obține propriile beneficii. Creierul uman refuză să execute o acțiune dacă nu percepe, evident sau subtil, mai multe plusuri decât minusuri, mai multă plăcere decât durere.
E adevărat că, la nivel conștient, unii oameni își reprimă această dorință egoistă (naturală) și o îmbracă sub masca altruistă. M-am sacrificat! Am lucrat la un moment dat cu un individ care se simțea vin...
(Timp de citire: 9 minute)
Dependențe = lucruri care au asupra noastră mai mult control decât am vrea, conștient. Sunt stimuli care ne țin captivi într-un cerc de plăcere, dar nu și de împlinire sau evoluție.
Cele mai puternice dependențe ale lumii nu sunt nici cea de dulce, nici de alcool, și nici dependența de social media sau de shopping. Cele mai puternice sunt, de fapt, mai subtile (și le pot include pe cele concrete).
Lumea este mult mai dependentă de aceste 4 lucruri:
Evident, la nivel social, ele nu sunt prezentate onest, cu aceste cuvinte. Ci sunt îmbrăcate frumos în alți termeni, în virtuți, încât ajungem să le confundăm cu ceva sănătos.
Lumea ne invită la îndrăgostire / amăgire (pe care o numește dragoste), la mândrie (pe care o numește stimă de sine), la fantezie (pe care o numește fericire) și la consum (pe care îl numește succes). Niciuna dintre ele nu este acel lucru pe care îl pretinde!
Când spun că „lume...
(Timp de citire: 7 minute)
Cei mai influenți oameni într-un mediu sunt cei care transformă lucruri. Odată, sunt cei care ne ajută să transformăm stări: tristețea în bucurie, plictiseala în entuziasm, deznădejdea în speranță, nedreptatea în justiție, frica în siguranță etc.
Apoi, sunt cei care transformă gândurile în realitate, vizionarii, când cei din jur nici măcar nu înțeleg ce spun sau nu văd posibil. Masele trebuie să vadă ca să creadă. Maestrul crede și apoi vede. Antreprenorii, inventatorii, artiștii sau alți creatori sunt aici. Și în final sunt cei care transformă lucruri brute în produse finite, rudimentarul în rafinat, cei care „fac din rahat bici”.
Pe acești oameni-transformatori îi admirăm, dar îi și invidiem. Îi urmăm, dar ne și temem de ei. Sunt liderii noștri în anumite aspecte, dar asta nu înseamnă neapărat că ne conduc doar în direcții sănătoase. De exemplu, dacă ne gândim la cei care schimbă starea, de la nedreptate la justiție, câți politicieni nu au folosit asta...
Vorbeam recent cu un client care trăia după următorul principiu, învățat din cărți: „Contează mai mult ce faci în zilele tale rele decât în cele bune”.
Deși înțeleg valoarea acestui principiu, eu cred că și opusul este cel puțin la fel de valoros. Pentru că adesea, „cum mă comport la deal, așa îmi va fi valea”. Presurizarea poate aduce depresie. Atașamentul exagerat de niște idei îmi aduce suferință. Mândria aduce cădere.
Și-atunci cum să conteze mai mult ce fac când sunt în depresie, suferință, cădere? Contează și asta, enorm. Dar contează și ce îmi poate aduce zile „rele”, din cum le trăiesc pe cele „bune”. Sau cum caut să-mi umplu golurile interioare cu imagini de sine umflate cu pompa.
*Atenție: nu spun în acest articol că mândriile și atașamentele sunt cauza tuturor depresiilor. Sunt contexte în care depresia este un rezultat cronic al unor experiențe de copilărie dureroase și care necesită o abordare mai complexă.
Dar chiar și în astfel de situații, am văzut că oamenii încearc...
Setarea de bază a minții este să caute plus fără minus, plăcere fără durere. Din cauza asta, cădem ușor în fantezii și iluzii cu un singur pol. Problema este că realitatea cuprinde ambii poli și nu se supune fanteziilor noastre, chiar dacă uneori pare că e așa.
În timp, roadele acestor iluzii sunt nemulțumirea, neprezența, frica, iar când se sparge bula, vin apatia și autocritica. E modul vieții să ne arate că am avut o gândire care încalcă legile naturii. Iată de ce e fain să știm care-s aceste iluzii / capcane, să le identificăm la noi și să le dăm drumul.
Înainte să intrăm în listă, aș vrea să „tratez o obiecție”. Adesea, când vorbesc despre aceste iluzii, este cineva care să întrebe: „dar ce rost mai are viața fără …?” (și aici își spune fantezia). Așa ar spune și cineva dependent de o substanță, nu? Ce rost mai are viața fără drogul meu? Tocmai, viața are rost când nu-s agățat de ceva. Când nu-mi agăț rostul de o iluzie, viața poate să aibă sute de rosturi. Există viață dincolo...
A devenit un trend să folosim cuvântul ‘vulnerabil’. Și e fain, pentru că devenim mai conștienți de emoții și mai cad dintre măști. Provocarea este că, uneori, îl folosim pe ‘vulnerabil’ ca pe o mască mai șmecheră, o strategie să obținem ceva / să ne păzim de ceva, nu onestitate.
De exemplu, a zis cineva într-un grup: „vezi că m-am făcut vulnerabil în fața voastră”. Oare? Dacă te-ai făcut pe bune vulnerabil, de ce e nevoie să o spui? Ai lăsat jos niște măști, da, dar încă ți-e frică să se vadă / spună ceva despre tine. De asta te păzești prin acea frază. Declarația completă ar fi aici „vezi că m-am făcut vulnerabil, să nu cumva să spui / faci …, ce încă percep atacabil.”
Să te faci, pe bune, vulnerabil înseamnă să realizezi că nu este ceva de apărat. Câtă vreme ne spunem „fii vulnerabil”, încă suntem într-o mândrie, care ne împiedică să ne arătăm întregi. Astfel, credem că vulnerabil înseamnă atacabil. Dar când ieși din imaginile pe care le protejezi despre tine, atunci realizezi că...
Faima este un scop pentru marea majoritate a oamenilor. Unii o văd și o recunosc, alții o neagă sau e un scop inconștient în dreptul lor. Câtă vreme îți dorești să vii văzut, postezi, etalezi, ai o oarecare nevoie de faimă. Nu-i un lucru greșit. Nevoia de semnificație e una dintre primele 4 nevoi umane.
Provocarea este când credem că această faimă e doar pozitivă. Cum spun adesea, „un lucru căruia nu-i văd minusurile devine sursa suferinței mele.”
Deși înțelegem asta, venim cu justificarea: „știu că faima nu a fost doar pozitivă pentru Cutărescu, dar pentru mine va fi diferit. Eu știu să pun limite, eu sunt un om cumpătat, smerit” etc. Chiar și așa, fuga după faimă arată că suntem atașați de ea (deci credem că ea, în sine, are mai multe plusuri decât minusuri). Hai să rumegăm câteva dintre aceste minusuri:
( timp de citire 9 minute. Dacă-i prea lung, împarte-l în două :) )
Prin proverbe și zicători, oamenii și-au transmis atât înțelepciunea, cât și rănile sau polarizările sociale. De exemplu, dacă un mediu a avut experiențe negative cu bogații, a fost ușor să creeze și să paseze mai departe credințe negative despre ei. „Banii sunt ochiul dracului.” Aceiași bani care le-au pus pâinea pe masă și acoperiș deasupra capului? Serios? Atunci înseamnă că s-au hrănit și s-au protejat cu ochiul dracului.
Iată că înțelepciunea populară nu-i mereu înțeleaptă. :) De ce contează asta? Pentru că dacă folosim și, mai ales, dacă credem anumite proverbe dezechilibrate, asta ne influențează destinul emoțional, relațional, financiar, spiritual și chiar de sănătate. Sau, cum o spune chiar proverbul românesc, fiecare pasăre pe limba (și credințele) ei piere.
Ce crezi devine ce creezi. Lasă ideea asta să se așeze. Pe români îi trage curentul. Dar oare dacă trecem granița, pe alții îi mai trage? Înțelepciu...
(Timp de citire: 11 minute)
Fiecare dintre noi credem că avem dreptate. Că modul în care noi gândim este unul corect, superior altor moduri, bazat pe argumente raționale, validate, obiective. Realitatea este alta.
Gândirea noastră este plină de erori (numite biasuri cognitive) care ne creează o realitate subiectivă, pe baza căreia judecăm, decidem, acționăm. Practic, aceste erori ne dictează relația cu viața: ce credem despre noi, ce și cât merităm, ce putem realiza, cu cine ne împrietenim, calitatea relațiilor noastre.
Cercetătorii naturii umane încă adaugă în listă astfel de erori de gândire, pe măsură ce le descoperă. Până în prezent, au fost mapate aproape 200. În acest articol, am decis să descriu pe scurt 11 dintre cele mai dăunătoare pentru calitatea vieții.
1. Eroarea de confirmare.
Adică atunci când găsim și ne amintim informații care confirmă percepțiile deja instalate. Exemple:
Dacă mi-a plăcut la un om că face glume bune, când mă reîntâlnesc cu el, orice mică gl...
50% Complete
Înscrie-te cu adresa principală de e-mail. Nu vei primi de la mine campanii agresive și nici nu-ți voi scrie în fiecare zi :)
*confirmă din e-mail ca să finalizezi înscrierea (verifică în Promotions sau Spam; poate dura câteva minute)