Sunt 3 comportamente pe care poți să le ai legat de rănile tale emoționale. Să fugi de ele, să le lucrezi, respectiv să te păcălești că le lucrezi, băgându-le sub preș. Cel mai dăunător este al treilea. Pentru că CREZI că lucrezi și că ai progres, așa că te disociezi de realitate și trăiești într-o bulă.

Într-o astfel de bulă riscăm să intrăm când folosim afirmații. Poate le știi cu alt nume, ca mantre sau declarații. Toate sunt fraze pe care le repeți, menite să te ajute să depășești o situație, să instalezi un obicei etc.

Indiferent cum le-ai folosi, afirmațiile au câteva plusuri faine. Cel principal este că reduc limbajul negativ despre sine, care lovește atât în încrederea de sine, cât și în prosperitate și imunitate.

De cealaltă parte, dacă le folosești greșit, pot să dăuneze serios. Dacă devin un refugiu de la realitatea pe care o simți, nu rezolvi nimic. Negând o problemă e cea mai proastă soluție de rezolvare....

Cât de multe postări am văzut în ultimele luni despre zona de confort! Probabil ai văzut și tu. Poate știi celebra imagine, cu cercul confortului, al fricii, al învățării și al creșterii. Arăta fain și motivațional, așa-i?

Ei bine, aș vrea să-ți spun că această imagine îți vinde un mit și duce, adesea, tocmai la efectul invers - adică la demotivare și critică de sine. Dă-mi voie să explic de ce. 

Premisa de la care pornește teoria zonei de confort este că omul, prin natura lui, este LENEȘ. 

Fals. Lenea, comoditatea, dorința de confort, amânarea, tărăgănarea, distragerile - toate astea sunt simptome că lucrul nefăcut nu este destul de valoros pentru cineva.

Știu cum sună asta, mai ales pentru cineva care crede despre sine că dezvoltarea personală e importantă. Cum adică, faptul că amână să citească îi arată că nu-i așa? Exact.

La fel și pentru cineva care crede că banii, familia sau sănătatea sunt importante, dar nu se vede în...

Zilele trecute, o prietenă mi-a scris așa: „Trebuie să fiu mai responsabilă [pe o anumită temă]. Mi-e frică să mai greșesc. Cum să fac?”

Răspunsul meu a fost următorul: „Dacă spui să MAI greșesc, problema nu este frica, ci VINA de la bază.”

Iată unul dintre cele mai mari secrete despre frica de a greși (inclusiv de a eșua sau a dezamăgi). Și anume, că rădăcina acestei frici este în trecut, într-un moment sau mai multe pentru care te-ai învinovățit. Nu poți să ai frica asta fără urme din trecut.

Iată procesul pe care ți-l propun:

1. Identifică ce anume îți dorești să obții.
2. Identifică ce „greșeală” ți-e cel mai teamă să faci, în drumul spre acel rezultat.
3. Găsește momente concrete din trecut pe care le asociezi cu acea greșeală, momente când există vină sau autocritică.
4. Să spui despre ceva că este o „greșeală” înseamnă că ai perceput că o anumită acțiune a adus cuiva mai multe minusuri decât...

Scriu acest articol conștient că fix cine are cea mai mare nevoie de el… nu va citi. Sau nu va crede. Dar asta nu pot să controlez, așa că îmi fac partea. :)

 Ce este sărăcia?

În niciun caz lipsa banilor. Dacă te-aș întreba ce este prostia, oare mi-ai spune că e lipsa cunoștințelor? Nu. Sunt sigur că ai văzut oamenii care aveau și prostie, și cunoștințe gârlă. Și oameni fără cunoștințe, dar foarte inteligenți și înțelepți. De fapt, prostia este mentalitatea ignoranței. La fel, sărăcia este mentalitatea de lipsă.

 Da, un simptom este și lipsa de bani. Dar merge pe toate ariile vieții. În lipsă de libertate, de sănătate, de tihnă, liniște, control, împlinire profesională, împlinire în relații, exprimare etc. Astea toate sunt forme de sărăcie.

 Dacă te regăsești în oricare dintre puncte sau dacă ai în jurul tău oameni dragi, pe care îi vezi că se zbat în această mentalitate de lipsă, am...

Sunt mulți care pretind că au lăsat trecutul în spate. „Ce-a fost, a fost! Am trecut peste! Ce atâta analiză? Trăiește în prezent!” Însă, de obicei, asemenea replici sunt strategii de negare și disociere.

Invitația la a trăi în prezent e înțeleaptă, dar dacă vine dintr-o negare, e ca și cum ai îngrămădi gunoiul sub preș și ai pretinde că nu-i nimic acolo. Asta creează un efect de bumerang, care, în timp, acutizează problemele. 

Cum știi când cineva își neagă rănile emoționale? Iată 7 semne și simptome:

1. Se plânge de contextul său prezent. Asta înseamnă că, de fapt, se plânge de trecutul care a condus la acest prezent.

2. Refuză să vorbească despre trecut sau e vizibil emoțional legat de asta. Orice creează emoție e bagaj. Orice menține mintea clară e echilibrat, vindecat.

3. Se compară deseori cu alții și poți să „citești” o mândrie sau o rușine ascunsă.

4. Folosește...

Cei care vor să controleze totul primesc mai multe evenimente incontrolabile, mai mult haos. E valabil în fiecare domeniu al vieții.

Vrei să îți controlezi emoțiile? Apar momente vulcanice, ieșiri exagerate.

Vrei să îți controlezi angajații? Vor începe să te vorbească pe la spate, să creeze probleme și să plece. Multe provocări de business își au rădăcina în mania de control.

Vrei să îți controlezi partenerul? Vei obține distanță emoțională și viziuni tot mai diferite.

Vrei excesiv să îți controlezi imaginea fizică? Ceva o să se întâmple ca să te percepi insuficient de arătos sau frumoasă. Cele mai frumoase persoane cu care am lucrat terapeutic aveau cele mai mari complexe pe aria fizică.

Vrei să controlezi fiecare bănuț, să nu-ți scape ceva? O să apară cheltuieli neprevăzute și percepția de haos legat de viitor.

De ce se întâmplă asta? Pentru că nevoia de prea mult control arată o frică legată de opus. Iar nouă...

Sunt de acord că e mai ușor să vezi complexele de inferioritate. Lipsa de încredere, de exprimare, de acțiune sau de a cere ce meriți. Dar asta nu înseamnă că tiparele superioare, de mândrie, sunt mai rare. De fapt, nu există complex de inferioritate fără unul de superioritate. Doar că, adesea, aceste complexe superioare sunt suficient de șmechere și se deghizează în ceva inofensiv. Hai să ne uităm la 3 astfel de exemple.

1. Victima.

Ai fi zis vreodată că tiparul de victimă este mândru? Nu prea, așa-i? Vezi ce bine se știe deghiza?

De ce e mândru? Ce își dorește victima, când îți povestește ce i s-a întâmplat, ce nedreptăți i s-au făcut? Își dorește să să îi crezi povestea. „Săracul de tine! Ce răi au fost ceilalți cu tine! Ce aspru te-a bătut soarta!” Când spui așa ceva, pentru mintea victimei e o victorie. „L-am mai câștigat pe unul de partea mea!” Vezi mândria?

Multe mituri s-au creat în jurul misiunii. Atât de multe, încât ideea a ajuns să aibă mai mult valoare teoretică. De aceea, înțeleg de ce antreprenorii au ignorat, amânat sau tratat superficial acest aspect. „Lasă-mă, frate, cu poveștile!” 

Problema este că misiunea REALĂ nu e teoretică. Nici neînsemnată. Și nici opțională. De fapt, este fundația care influențează tot ce construiești deasupra ei. Poți să ai o fundație puternică sau una șubredă, în funcție de câtă importanță îi dai. Exagerez? Tu decizi.

Cum răspunzi la tentații și presiuni

Te rog gândește-te la doi oameni din viața ta, pe care îi cunoști cât de cât. Unul să fie cineva vizibil dedicat unei misiuni personale, iar celălalt să fie cineva total străin de rostul lui în viață. Ai câte un exemplu din fiecare? :)

Acum, te invit să-ți imaginezi că în viața celor doi apare o tentație, ceva ce presupune plăcere,...

Oricând ai așteptarea ca partenerul tău să se schimbe, iubești imaginea ta despre el sau ea și nu omul în sine. De aceea, când cineva îmi spune în coaching că „trec printr-o dezamăgire”, răspunsul meu este „din ce amăgire te-a scos?”

Oricând ai fost dezamăgit/ă în relația de cuplu, ai primit o invitație la iubire. Pentru că înainte de dez-amăgire, erai în amăgire despre celălalt, adică erai în relație cu o iluzie. Și într-o asemenea dinamică, niciunul dintre parteneri nu simte iubire. Astfel, deși nu pare, dezamăgirea e prietenul tău. Te scoate din iluzie și îți arată omul ca întreg. Îl accepți cu tot ce vine la pachet? Sau îi atribui în continuare, ca unui zeu, doar trăsături pozitive?

Cu cât vei vrea mai mult să schimbi un om, cu atât el va opune mai multă rezistență. Pentru că asta-i natura Universului, să ne oprească dorințele puternic polarizate....