Oamenii devin ce vezi în ei

Fiecare om e un profet, însă majoritatea nu știu sau nu cred asta.

În familie, în firmă, între prieteni, în societate, ai putere asupra celor din jurul tău. Putere să-i modelezi și să determini calitatea relației dintre voi, în baza percepției tale despre ei. Oricât de mistic-fistic ar putea să sune, oamenii devin ce vezi în ei. :)

Dă-mi voie să-ți spun o scurtă poveste, din folclorul Pirineilor. Se spune că cel mai rău om care locuia prin acele părți era un arab pe nume Ahab. Toată lumea îl evita. Într-o zi, la casa lui Ahab a ajuns Sfântul Savin, care i-a cerut să-l găzduiască peste noapte. „Sigur”, i-a răspuns Ahab râzând, obișnuit să-i ucidă pe toți cei care îi călcau pragul. Avea această reputație și considera că lumea se teme de el. Era convins că Savin va pleca în toiul nopții, după puțin odihnă, ca să-și scape viața.

Însă, dimineață, supriză. Savin rămăsese. Ba mai mult, când s-a trezit, l-a găsit pe Ahab plângând. „Ce s-a întâmplat?” l-a întrebat el. Arabul a răspuns: „Pentru prima oară în viața mea, cineva a petrecut noaptea aici, crezând că pot fi un om bun. Pentru că tu ai crezut că nu te voi ucide, iată că n-am putut să o fac.” 

Savin a văzut binele din Ahab, iar Ahab a devenit acel lucru.

„Hai, lasă-mă”, poate că s-a revoltat scepticul tău intern, „nu-i chiar așa. Cum rămâne cu toate situațiile în care am crezut în diverși oameni și ei m-au rănit? Ei de ce nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor mele?”

E normal să ai această întrebare. Eu văd răspunsul în 3 nuanțe:

1. Fiecare individ are toate trăsăturile umane. Pe unele le exagerăm, pe altele le reprimăm, dar le avem pe toate.

Fiecare om este erou și anti-erou, pacifist și războinic, egoist și altruist, darnic și zgârcit etc, în propriul fel. Astfel, dacă cumva ai așteptarea ca un om, oricine ar fi el, să fie mereu cumva cum tu aștepți, vei fi dezamăgit. Pentru că singur te-ai amăgit în a crede că are doar o parte. Dezamăgirea ta reprezintă contactul cu realitatea duală a acelui om, așa cum este și a ta.

2. Fiecare individ trăiește ca să-și satisfacă propriile valori.

Chiar și cei care o maschează sub eticheta „sacrificiului”, o fac tot pentru ceva ce e al LOR: puiul lor, familia lor, țara lor, crezul lor. Să aștepți ca cineva să trăiască după valorile tale este o fantezie. Și orice fantezie (vis frumos) devine un vis urât curând, pentru că ambele sunt iluzii mono-polare.

Concluzii până aici: Să aștepți ca cineva să fie MEREU cumva te va răni. Să aștepți ca cineva să fie cumva ca să te servească pe tine, diferit de valorile sale, te va răni. Ai fost rănit pentru că ai fost rănibil, din cauza acestor așteptări.

3. În ultima nuanță, vreau să subliniez ce important este să nu așteptăm ca un individ să DEVINĂ ceva, ci să vedem că DEJA ESTE. E o diferență uriașă. 

Dacă aștept să devii onest, ce înseamnă asta? Că în mintea mea încă ai eticheta de mincinos. Vei deveni, atunci, onest? Dacă eu nu te scot din acea etichetă, nu. Chiar dacă tu vei face acțiuni oneste, din cauza a ce se cheamă bias (eroare) de confirmare, n-o să îți văd onestitatea. Această eroare este o tendință psihologică de a căuta și exagera acele lucruri care confirmă ce cred deja + de a ignora sau minimiza acele lucruri care contrazic părerea mea deja instalată.

Simplu spus, dacă tu nu vezi deja opusul într-un om, sunt foarte mici șanse să devină ce-ți dorești. Deci dacă cumva, în trecut, ai așteptat ca un om „să se schimbe”, înțelegi de ce a fost un teren fertil să te rănească? :)

Dacă ai crezut despre partenerul tău că e neatent la tine, a devenit și mai neatent.

Dacă vezi într-un coleg sau angajat un incompetent, probabil asta va și fi.

Dacă vezi în cineva o oaie neagră, asta va și manifesta.

Dacă vezi egoism, îți va sări în ochi și mai mult egoismul.

Orice vezi, crește, cum zice și populara idee din dezvoltare personală.

Uite un exemplu. E dintr-o familie, unde am lucrat în coaching cu 2 membri. Am ajuns să cunosc acea familie destul de bine, iar la un moment dat, unul dintre cei cu care lucram mi-a spus că s-a săturat cât de mult se plânge mama lui că e depresivă.

După ce l-am ascultat, i-am spus așa: Când cei din jur văd un om ca fiind depresiv, el nu are motive să iasă din acea etichetă. Inițial l-a iritat ce i-am spus. Și înțeleg. Dar ideea mea nu urmărea nici să pună în cârca lor (a familiei) depresia mamei, nici să nege durerea pe care o tot arăta mama. Ideea mea spunea atât: oamenii devin ce vezi în ei.

L-am întrebat mai întâi ce ar pierde mama dacă familia n-ar mai vedea-o depresivă. Mi-a spus așa: ei ar fi mai puțin atenți la ea, ar lua-o de-a gata în treburile casei, i-ar ține partea tatălui în anumite conflicte în dauna mamei, ar confrunta-o când nu se ține de promisiuni etc. Pe măsură ce spunea aceste lucruri, și-a dat seama că mama, la fel ca fiecare om din lumea asta, încerca să fie iubită. :) Iar depresia era o strategie excelentă ca să obțină asta. Normal că voia să-i țină pe toți în povestea ei.

Apoi l-am întrebat așa: Du-te într-un moment când te-a deranjat că mama se plânge de depresia ei. În acel moment, cine nu îi crede povestea? Zice: „Eu! De asta m-am și enervat. Că deja vedeam strategia, doar că nu eram conștient de ce o face.”

„Și ce-ai făcut?” l-am întrebat. „Nimic, doar m-am consumat.” „Te-a văzut cineva așa atunci?” „Da”, a zis el, „tata și soția mea s-au prins.” De ce anume se prinseseră? „De jocul mamei!”, a exclamat el.

„Stai așa”, îmi spune, „deci și ceilalți s-au prins că mama își exagerează depresia. Și-atunci de ce o lăsăm? Ah, probabil pentru că ne-am dat seama cumva că ea așa cere iubire?”

„Exact”, i-am răspuns. „E un joc agreat în familie. Exact ca atunci când vorbim despre vreme. Pe nimeni nu interesează cu adevărat dacă e frig sau a plouat. E un joc menit să ne aducă pe aceeași pagină, până vedem dacă sau știm ce să vorbim.”

Poate că te întrebi: Păi și dacă cei din familie nu o vedeau depresivă pe mamă, de ce nu se schimba mama? Din două motive. Primul era că nu îi arătau. O lăsau în jocul ei, pentru că înțelegeau strategia. Al doilea era că unul dintre frați nu se prinsese, la acea vreme. El încă era deosebit de afectat de durerea mamei. Victima avea o victimă. :) De ce să iasă din acel rol?

Aici au fost și cheile în acea familie, unde mama a încetat să se victimizeze. Mai exact, 1. Clientul meu a avut o discuție cu fratele care crezuse povestea mamei și l-a ajutat să vadă strategia și el. Și 2. Au avut o discuție cu toată familia, în care au vorbit deschis despre asta și i-a rugat să-i spună și să-i arate mai mult mamei că este iubită, atunci când NU se victimizează.

Astfel, personajul victimă nu a mai avut public și a trebuit să renunțe încet la rol. Iar faptul că a văzut că primește fix acele beneficii când NU se victimizează a ajutat-o să iasă mai ușor din rol. 

Așa că am putea să adăugăm câteva cuvinte la ideea din titlu: Oamenii devin CE vezi, ARĂȚI că vezi și ÎNCURAJEZI în ei.

Ok, faină teorie. Dar cum o duc în viața mea, practic? Îți las câteva idei: 

1. Scoate-i pe oameni din etichete.

Când îi vezi echilibrat, ei se manifestă echilibrat. Când îi vezi mono-polari, îți vei acutiza și mai mult percepția și-i vei pune în etichete. Fix așa se creează iluzia salvatorilor și a persecutorilor. În realitate, nu există așa ceva.

Deci orice crezi despre un om, confruntă acea credință. Unde în viața lui și în ce formă acel om ESTE deja și opusul a ce crezi despre el? Caută și enumeră atâtea contexte și nuanțe, până ce vezi ambele părți egale, ca și cum ar fi o monedă.

De exemplu, dacă l-ai văzut zgârcit, unde și ce dăruiește? Nu te bloca în forme. Poate nu bani. Dar poate se dăruiește cu bucurie să ajute un prieten să mute mobila. Poate e dispus să împărtășească idei. Poate stă treaz noaptea, să-și vegheze copilul bolnav. Scoate-l din etichetă și va redeveni om pentru tine.

Ba mai mult, asta îți va ajuta ție comunicarea, chiar imunitatea și nu vei duce acest arhetip (etichetă) peste tot cu tine, în alți oameni din viața ta. Orice om pe care pui o etichetă extremă te urmărește în alte forme, în parteneri, colegi, șefi, prieteni, vecini etc.

La un moment dat, mă enervam atât de tare pe justificările pe care le avea copilul meu de 3 ani, când voia ca ceva să iasă ca el, încât răbufneam și nu vedeam că-l bag într-o etichetă. Când se justifica, el zicea „dar eu voiam să…” și îl întrerupeam nervos: „Nu mă interesează ce voiai! Tu vezi că e a N-a oară când nu te-ai ținut de promisiune?”

Acel „nu mă interesează ce voiai” oare ce-i comunica? Voința ta nu contează, iar ce văd în tine este un rebel și atât. Când am realizat ce fac, mi-am dat seama că e inutil să lovesc în voință (ba chiar îi distrug încrederea așa), ci ar fi mai înțelept să dizolv eticheta mea. Fiecare om e rebel și ascultător. Odată ce l-am scos din etichetă, am continuat să-l confrunt când încălca vreo regulă importantă. Doar că începeam cu „înțeleg că asta voiai. Te opresc acum pentru că aveam o înțelegere.”

2. Comunică ce vezi în ei.

Uneori nici măcar ei nu văd. Ai avut vreodată situații când faptul că cineva a crezut în tine a făcut diferența în rezultatul tău? I-ai mulțumit acelui om, pentru ce a văzut la tine, când poate tu nu observaseși?

Fă același lucru pentru cei din jurul tău. Cred în tine, pentru ce văd deja în tine. Nu am așteptarea să fii MEREU așa, nu am așteptarea să ai mereu victorii, dar nici nu te păcăli că nu ai acel lucru. Îl ai, îl văd.

3. Nu face comentarii la final, care să arate că aveai o etichetă.

Nu spune „știam eu”, „ți-am spus eu”, nu sta într-o tăcere pasiv-agresivă, pentru că atunci îi demonstrezi celui din fața ta că nu vedeai de fapt ce ți-ai spus / i-ai spus că ți-ai dori să devină. A fost un discurs motivațional, nu o realitate. Dacă simți să spui ceva, mai sănătos ar fi să zici lucruri precum „de data asta a fost așa”, „nu-i capăt de lume”, „nu am așteptarea să fii mereu x”, „fii mai blând cu tine”, „ești iubit și apeciat indiferent ce faci” etc.

4. Analizează-ți dezamăgirile.

„Vai, x m-a dezamăgit!” Perfect, din ce amăgire te-a scos? Era acolo o așteptare ca x să fie MEREU cumva? Sau o așteptare să te servească pe tine, în valorile tale? Când găsești dezamăgirea, găsește-ți și amăgirea, ca să nu o repeți.

Nu precaut, nu pedepsitor, de genul „nu mă mai expun, ca să nu mă rănească nimeni”. Nu. Mai degrabă obiectiv, realist, moderat, știind că fiecare om va manifesta ambele părți și își va servi, în final, valorile. Respectă asta. Și respectă-te pe tine suficient cât să comunici așteptările tale în limbajul valorilor sale.

5. Fă toate aceste lucruri și față de tine. :)

Scoate-te din etichete, atât negative, cât și pozitive. Comunică și încurajează ce descoperi despre tine. Nu face comentarii la final, nu spune „știam eu că așa ești!” Și analizează-ți dezamăgirile și amăgirile, ca să redevii obiectiv.

Îți doresc să fii ce vrei să fii, văzând și onorând că ești deja. :)

Iar dacă simți, te invit să scrii într-un comentariu ce idee ți-a plăcut cel mai mult din acest articol.

Dacian