Dacă nu mai e „ca la început”, mută atenția pe tine

Te-ai plâns vreodată, în relațiile tale, de cuplu, de prietenie sau profesionale, că „nu mai e ca la început”? Că s-au dus magia, chimia, armonia?

Oricând ai această replică, ea nu spune ceva doar despre relație. Ci spune, totodată, 3 lucruri despre tine.

1. Nu ai apreciat omul, ci fantezia ta despre el.

Și-atunci normal că „nu mai e ca la început”, pentru că orice amăgire, într-un final, se sparge. Când ne îndrăgostim, ne construim o fantezie. E în natura noastră animală să facem asta. Amintește-ți de un moment când te-ai îndrăgostit și vezi cum, după o singură întâlnire, deja mintea încerca să-ți spună ce copii frumoși și deștepți o să iasă din voi doi. :)) Pe ce bază? Că nu pe realitate. Ci pe fantezie.

Vrem să ne confirmăm percepțiile anterioare despre oameni. Așa că, dacă ți-au plăcut tare la cineva A, B și C, mintea va încerca să înmulțească pozitivele și să elimine negativele. Așa se creează fantezia. Așa ajungi să crezi că acel cineva e perfect și că are A, B, C, D, E, F … Z, tot! Și nimic ce să-ți displacă!

Când ne îndrăgostim, vrem oamenii pentru cine sunt în mintea noastră și nu pentru cine sunt ei, în realitate. De asta orice amăgire devine dez-amăgire. Pentru că nu e o realitate. De asta „nu mai e ca la început”, că nu mai ești tu în fantezia de la început.

Același om, care era rupt din soare, în x luni sau y ani a devenit un drac? Sau de fapt omul e relativ același, dar fantezia ta ți-a jucat feste?

Dacă din cauza asta „nu mai e ca la început”, dar încă vrei să repari relația, uită-te la omul de lângă tine și apreciază-l pentru cine este ACUM. Știu, te dezamăgește. Dar asta-i sănătos pentru tine, indiferent dacă rămâi sau nu în relația asta.

Dezamăgindu-te, te oprește să i te supui. Și, oprindu-te să te supui, te oprește să te devalorizezi. Și, oprindu-te să te devalorizezi, îți arată că îți vede valoarea. :)

2. Ce mai spune fraza asta despre tine este că s-ar putea să te fi săturat tu să alimentezi o fantezie a celuilalt despre tine, dar încă e ceva acolo ce te oprește să te arăți cine ești. Deci nu te-ai apreciat în relație pentru cine ești, ci pentru cine te-ai prezentat că ești.

De pildă, un client mi-a povestit că și-a cunoscut soția într-un context unde el era băiatul model, calm, familist. Dar în același timp, în el zăcea o sete de ieșit pe munte, sporturi și alte activități cu adrenalină, de care i-a fost teamă să-i spună și ei, pentru că știa că ar fi descurajat sau chiar acuzat. Câțiva ani a mers așa, dar… fiecare om vrea să fie iubit pentru cine este, nu pentru cine și-a impus să fie. Așa că l-a pălit o depresie (a se citi de-presurizare de la a fi ce și-a impus).

În acel punct, clar că piere farmecul din relație. Nu mai e ca la început, pentru că nu te mai poți preface ca la început. Ai crezut că te iubește pentru o mască (un fel al tău de-a fi), așa că ți-e greu să arăți opusul. Dar știi ceva? Dacă îți arăți opusul și nu te mai iubește, oare pe cine iubea? Pe tine? Sau fantezia, deci o persoană ireală?

Dacă te afli în acest scenariu, relația ta suferă pentru că în primul rând suferă relația ta cu tine. Dacă vrei împlinire, caută care sunt acele lucruri pe care le respingi / negi / ascunzi despre tine și întreabă-te cum te servesc pe tine și relația dacă recunoști că le ai.

3. Fraza „nu mai e ca la început” îți arată și că tu nu mai ești ca la început.

Imaginează-ți o relație ca fiind un fierăstrău. La fiecare capăt se află un partener. Ca unul să poată trage, celălalt trebuie să îl lase să facă asta. Și invers. Astfel, pozițiile partenerilor sunt co-dependente. Dacă celălalt s-a schimbat, și tu te-ai schimbat. Altfel dinamica nu vi s-ar fi putut schimba.

Deci te invit să te întrebi: Ce am schimbat, față de cum am fost la început? Mi-am dorit să-l controlez mai mult? Mi-am crescut așteptările? Critica? Mi-am scăzut aprecierea? Am schimbat forma de afecțiune față de el? Am fost mai puțin atent/ă la el?

Cel mai înțelept lucru pe care poți să-l faci în relația ta, că-i căsnicie, prietenie sau relație profesională, este să te uiți la acțiunile tale care au creat rezultatul problematic. Câtă vreme te uiți doar la comportamentul celuilalt, îți negi puterea, arăți că nu apreciezi relația, te victimizezi și lași soarta să decidă dacă va mai fi vreodată „ca la început”.

Ce idee ți-a priit cel mai mult din acest articol? :)