Multe mituri s-au creat în jurul misiunii. Atât de multe, încât ideea a ajuns să aibă mai mult valoare teoretică. De aceea, înțeleg de ce antreprenorii au ignorat, amânat sau tratat superficial acest aspect. „Lasă-mă, frate, cu poveștile!” 

Problema este că misiunea REALĂ nu e teoretică. Nici neînsemnată. Și nici opțională. De fapt, este fundația care influențează tot ce construiești deasupra ei. Poți să ai o fundație puternică sau una șubredă, în funcție de câtă importanță îi dai. Exagerez? Tu decizi.

Cum răspunzi la tentații și presiuni

Te rog gândește-te la doi oameni din viața ta, pe care îi cunoști cât de cât. Unul să fie cineva vizibil dedicat unei misiuni personale, iar celălalt să fie cineva total străin de rostul lui în viață. Ai câte un exemplu din fiecare? :)

Acum, te invit să-ți imaginezi că în viața celor doi apare o tentație, ceva ce presupune plăcere, dar nu ajută pe termen lung. Cum vor răspunde cei doi? În funcție de calitatea fundației pe care o au.

Când ai o mis...

Oricând ai așteptarea ca partenerul tău să se schimbe, iubești imaginea ta despre el sau ea și nu omul în sine. De aceea, când cineva îmi spune în coaching că „trec printr-o dezamăgire”, răspunsul meu este „din ce amăgire te-a scos?”

Oricând ai fost dezamăgit/ă în relația de cuplu, ai primit o invitație la iubire. Pentru că înainte de dez-amăgire, erai în amăgire despre celălalt, adică erai în relație cu o iluzie. Și într-o asemenea dinamică, niciunul dintre parteneri nu simte iubire. Astfel, deși nu pare, dezamăgirea e prietenul tău. Te scoate din iluzie și îți arată omul ca întreg. Îl accepți cu tot ce vine la pachet? Sau îi atribui în continuare, ca unui zeu, doar trăsături pozitive?

Cu cât vei vrea mai mult să schimbi un om, cu atât el va opune mai multă rezistență. Pentru că asta-i natura Universului, să ne oprească dorințele puternic polarizate. Și, cum descria Buddha, sursa suferinței este dorința pentru acel lucru care-i de neatins: un magnet cu un singur pol.

Te invit să ai...

Jocurile de putere în cuplu sunt inevitabile. Da, chiar și pentru cei care se consideră ființe conștiente, care au depășit dualitatea materială. Realitatea este că te afli în continuare în materie, ceea ce te face (cel puțin) pe jumătate animal. :)

Dincolo de faptul că sunt inevitabile, jocurile de putere sunt NECESARE. Ca să înțelegi de ce, dă-mi voie să te întreb 2 lucruri:

Ce-l face pe un om să își dorească să domine? Ce nevoi emoționale are? Nu se simte în control în viața lui și nu se simte suficient de important (semnificație). De asta caută, subconștient, un partener despre care să creadă că poate să-l domine.

A doua întrebare, ce-l face să își dorească să fie dominat? Faptul că nu se simte protejat (siguranță) și nici conectat (apartenență). Un individ cu aceste nevoi pregnante va căuta, subconștient, un partener în fața căruia să lase percepția supunerii.

Astfel, să domini și să fii dominat = să satisfaci 4 nevoi umane inevitabile (control și semnificație, siguranță și apa...

Când Magda le-a povestit prietenelor despre iubitul ei, l-a lăudat cât e de independent. Dar când am ajuns să lucrez cu ea, în fața mea i-a criticat independența. Pentru că, ghici ce, aceeași trăsătură era o calitate profesională și socială, dar un defect în relație. Fiind independent, nu
prețuia relația de cuplu la fel de mult ca ea.

Se naște o întrebare: Cum decide un individ ce e calitate și ce e defect? Răspunsul se află în valorile sale. Dacă percepe că o trăsătură a partenerului îi servește valorile, o va numi calitate. Iar dacă o percepe că-i încurcă sau dăunează valorilor, o va numi defect.

Dar în Realitatea cu R mare, toate trăsăturile sunt neutre. Mintea umană dă evaluarea pozitivă sau negativă, în raport cu propriile valori.

Îți dau un exemplu adesea controversat. Minciuna. Este doar negativă? Să presupunem că un individ despre care ai auzit numai de rău se află pe marginea prăpastiei, gata să sară, convins că a făcut numai rău în viața lui. Dacă treci prin apropiere, ce-o...

Dacă altcineva ar oferi o muncă, un serviciu sau produs exact ca al tău, cât ai plăti pentru asta?

Ai plăti cât ești plătit? Dacă nu, aproape sigur vei avea o problemă de creștere.  Fie în carieră, fie în business. Pentru că dacă nu ai plăti pentru acel lucru cât ești plătit, înseamnă că încă nu vezi valoarea reală a ce oferi (doar pretinzi că o vezi).

Ce valorizezi, plătești. Și când te valorizezi pe tine, ești plătit. Dacă observi o limită, verifică dacă nu cumva e fix de aici - ai plăti pe cineva să îți ofere același lucru ție?

Am văzut de multe ori coachi care nu cumpără coaching. Și fix acei oameni ajung la un plafon cu practica și banii lor. Pentru că e clar ce transmiți când tu însuți nu ești gata să învestești în produsul pe care îl pretinzi valoros.

Pe de altă parte, oricând am văzut un coach de excepție, acel om mi-a făcut clar că face, la rându-i, coaching.

La fel, la un moment dat, lucram cu un antreprenor care mi-a povestit că are în echipă o asistentă foarte pornită, pasiv-agr...

Cu ceva timp în urmă am lansat o provocare în grupul de absolvenți ai unui curs de-al meu. Să găsim 100 de beneficii ale perioadei Co-Vid, luând în calcul atât componenta virală, cât și cea de carantină.

De ce am făcut asta? Pentru că emoțiile intense ne pot guverna viața. Nu ești lucid nici când ești îndrăgostit, amăgit, nici când ești dezamăgit, repulsiv sau îngrozit. În emoție, pierzi contactul cu misiunea ta și inclusiv cu sănătatea ta. De asta emoțiile, mai ales în această perioadă, fac mai multe daune decât virusul.

De fapt, virusul este neutru; e doar informație. Modul în care celulele noastre decodează acea informație este ce contează. Iar această decodare este puternic legată de emoții. De asta te îmbolnăvești mult mai ușor în perioade de stres.

Virușii sunt parte din noi. De fapt, medicina a demonstrat de prin 2003 că aproximativ 8% din genomul uman e construit din secvențe care au fost retroviruși invazivi la origine. Suntem 8% viruși. Pentru că virușii, la fel ca orice altceva...

A început frumos, dar a ajuns să fie un coșmar, iar gândul despărțirii nu te-a lăsat în pace. Ai trecut vreodată prin asta?

Poate treci chiar acum. Poate ți s-a pus capac, simți că nu mai poți fi tu și relația asta nu are niciun viitor. Poate chiar așa e.

Dar înainte să te desparți, te rog citește asta.

Ce te enervează cel mai tare în relația actuală vei regăsi și în următoarea, chiar dacă la început nu va părea așa.

E ca atunci când ai avut un episod în școală, poate, când colegii au râs de tine. Pe urmă, în toată viața de adult, ți-a fost frică sau ți s-a părut aproape în fiecare context că sunt oameni care râd de tine.

Îți porți persecutorul cu tine, mediu după mediu, până te vindeci de el.

Așa că relația asta, oricât de oribilă ar părea să fie, este ocazia ta să te vindeci. Chiar dacă pe urmă alegi să pleci, măcar să o faci asumat și echilibrat, ca să nu dai de aceeași umbră și provocare în relația următoare.

Nu da cu piciorul acestei oportunități și nu pleca acum, cât încă nu ești împăca...

Pentru majoritatea dintre noi, sexul este un subiect tabu. Cultura vestică, patriarhală și iudaică, a reușit cumva să creeze percepția unui monstru din ceva la fel de natural precum mâncatul.

Era un film italian vechi, unde era un călugăr care s-a dus în excursie, pe plajă, cu câțiva copii, cam pe la clasa I. Unii au luat-o în față, în timp ce călugărul îi aduna pe cei din spate. Cei din față s-au întâlnit cu o femeie, pe care o salută și o întreabă ce face.

Ea le răspunde „sunt o prostituată”. Copiii nu înțeleg ce înseamnă asta, dar unul dintre băieți spune „e o femeie care face anumite lucruri dacă o plătești.” Copiii întreabă: „Ar face și pentru noi acele lucruri, dacă o plătim?” „De ce nu?”, a răspuns ea. „Ce vreți să fac?”

Singurul lucru la care s-au gândit copiii a fost ca ea să-și dea jos hainele. Ea face asta, iar ei se miră și chicotesc. Nu știu ce altceva să-i ceară, așa că o întreabă dacă vrea să danseze. Și încep toți să bată din palme și să danseze, bucurându-se cu poft...

De ce există în fiecare firmă performeri și sub-performeri?

Sigur că știi la ce mă refer. La acei oameni care rup norii versus aceia care rup somnul. 

Și ca să înțelegem mai bine de ce există ambele și de ce vor continua să existe, ne ducem puțin în spectrul economic. Aici avem două gândiri bine conturate: capitalismul și socialismul.

Nu o să intru în detalii politico-economice, ci o să le pun pe cele două în termeni simpli, care au legătură cu subiectul nostru.

Gândirea capitalistă = societatea prosperă când fiecare este recompensat în funcție de propriile rezultate.

Gândirea socialistă = societatea prosperă când cu toții suntem recompensați în mod egal.

Această diferență de perspectivă creează nemulțumiri în ambele tabere, oricând realitatea dintr-un sistem (țară, firmă, chiar familie) merge într-o direcție sau alta.

Capitaliștii vor urî socialismul și socialiștii vor urî capitalismul.

În cele mai multe firme, este activă o formă de capitalism. Pentru că avem distribuția ineg...

Am primit următoarea întrebare...
Cum să ne încurajăm copiii să-și dorească să devină mai buni, fără să-i forțăm? Cum păstrăm echilibrul? Pe de o parte, să nu preia tiparul „lasă că e bine și așa” și, pe de altă parte, să nu performeze din frică sau vinovăție față de părinți.

Mai întâi, vreau să schimbăm premisa de la care pornim. Cred că este una greșită. „Cum facem să-și dorească să fie mai buni?” Ei deja vor să fie mai buni. 

Creșterea și progresul sunt starea noastră inerentă. Cu o mențiune: le avem în ce este important pentru noi, la o anumită vârstă.

În ce e important pentru noi, în valorile nostre, vrem natural să progresăm. Vrem să petrecem cât mai mult timp acolo, nu trebuie să ne motiveze nimeni, căutăm noi și noi provocări, ca să creștem.

Și invers. În ce nu vedem că-i important pentru noi, amânăm, ne frustrăm, avem nevoie de motivație de tipul „morcovul și bățul”, ne vine să cedăm după primele obstacole.

Hai să luăm un exemplu concret. Să zicem că avem un copil căruia î...