Scriu acest articol conștient că fix cine are cea mai mare nevoie de el… nu va citi. Sau nu va crede. Dar asta nu pot să controlez, așa că îmi fac partea. :)
Ce este sărăcia?
În niciun caz lipsa banilor. Dacă te-aș întreba ce este prostia, oare mi-ai spune că e lipsa cunoștințelor? Nu. Sunt sigur că ai văzut oamenii care aveau și prostie, și cunoștințe gârlă. Și oameni fără cunoștințe, dar foarte inteligenți și înțelepți. De fapt, prostia este mentalitatea ignoranței. La fel, sărăcia este mentalitatea de lipsă.
Da, un simptom este și lipsa de bani. Dar merge pe toate ariile vieții. În lipsă de libertate, de sănătate, de tihnă, liniște, control, împlinire profesională, împlinire în relații, exprimare etc. Astea toate sunt forme de sărăcie.
Dacă te regăsești în oricare dintre puncte sau dacă ai în jurul tău oameni dragi, pe care îi vezi că se zbat în această mentalitate de lipsă, am o soluție. De fapt, chiar 7. Sunt 7 reguli pentru o mentalitate și viață abundentă. Dacă cineva e sărac, am certitudinea că încalcă cel puțin una dintre aceste 7 reguli.
Dacă vrei să nu mai fii sărac pe vreun plan:
1. Vezi cum anume ai deja ce îți dorești.
Legea conservării energiei și a materiei spune că energia nu poate fi nici creată, nici distrusă, ci doar transformată. S-ar putea să o știi ca principiul „nimic nu se pierde, totul se transformă”. Dar, ca să trans-formi, trebuie să vezi întâi forma PREZENTĂ. Deși sună ciudat când o auzi pentru prima oară, adevărul este că nu poți să obții ceva ce nu vezi că deja există.
Gândește-te la un moment când ai generat ceva. Bani, o relație, un rând de aplauze, orice. Din ce ai generat acel lucru? Din nimic? Nici vorbă! Nimic nu se pierde sau câștigă. Trebuie să fi existat o pre-formă din care s-a generat noua formă. Exact la fel și cu bunăstarea. Oamenii bogați se văd bogați înainte să aibă banii fizici. Până nu îți recunoști comorile interioare nu te aștepta să se transforme în comori exterioare.
Încetează să te întrebi „cum pot să fac bani?”, pentru că această întrebare presupune că în prezent nu există valoare. Deci ea include și o continuare nespusă, care face întrebarea să fie de fapt „cum pot să fac bani din nimic?” Te invit să schimbi întrebarea cu:
- Ce am DEJA, în viața mea din prezent, care valorează bani?
- Ce din viața mea poate fi transformat în bani?
- Unde în viața mea e stocată bunăstarea mea, care poate deveni bani?
2. Nu compara.
Când comparăm în sus, fie cu invidie sau apreciere, automat depreciem sinele pe acel lucru specific. Când îi vedem pe alții mai sus decât noi, ne dăm puterea în mâna lor.
Emerson o spunea chiar mai dramatic: „invidia este ignoranță, iar imitarea este sinucidere”. De ce? Să invidiezi înseamnă să nu vezi că și tu ai potențial de egală măsură cu alții. Să invidiezi înseamnă să crezi despre tine că ești o victimă. Iar imitarea este sinucidere, pentru că valorile tale, esența ta sunt originale. Când vrei să imiți, îți compromiți potențialul.
La fel de dăunătoare sunt și comparațiile în jos. Dacă un individ, cu conturi pline, îi bagă în seamă pe alții doar dacă poartă anumite branduri de haine, i-o spun fără rețineri: este sărac, cu bani. Mai știi ce-am zis că e sărăcia? Mentalitatea de lipsă. Nu văd bogăția. Și dacă nu văd bogăția dintr-un om, din ideile, valorile, inspirațiile, munca lui, pentru că nu ARE ceva ce eu am, asta mă face sărac.
Sigur că n-o să putem scăpa vreodată de comparații. E natură umană. Ce contează este măsura în care comparațiile ne disperă versus ne inspiră. Dacă analizezi suficienți oameni săraci și bogați, vei observa că săracii folosesc comparațiile ca scuză și acuză, în timp ce bogații le folosesc drept combustibil.
3. Nu încerca să fentezi.
Când vrei să furi din Univers, rămâi sărac. Universul nu își lasă datoriile neplătite. Teorie mistică? Nu, fizică. Revenim la principiul „nimic nu se pierde, totul se transformă”. Asta înseamnă că fiecare schimb de materie sau energie dintre 2 sisteme se întâmplă într-un mod echitabil, egal pentru ambele. La nivel uman, tindem să nu vedem acest lucru de fiecare dată. Așa că apar 2 percepții problematice:
Așa apar comportamente precum: ascunzi defectele mașinii când o vinzi, faci o „mișcare” ca să obții ajutor social, șomaj sau alte venituri pentru care nu ai muncit, folosești resurse de la serviciu în scop personal, ceri mărire de salariu fără o bază justificată de cum crești valoarea oferită, intri în negocieri cu scopul de a câștiga tu, nu ambele părți implicate, nu-ți plătești taxele, aștepți educație gratis, piratezi lucruri, faci 2-3 pași și aștepți deja să apară rezultate, te folosești de oameni ca să facă cum vrei tu, aștepți un salvator într-un partener, coach, oportunitate, vânezi cu disperare oportunități etc. Sună cunoscute aceste comportamente? Le vezi cât sunt de răspândite?
Dar la nivel universal, totalul de masă și energie rămân egale. Deci atunci când noi credem că am „fentat” sistemul și e ok, încălcăm acest principiu. Și, deci, urmează să PIERDEM în alte forme TOT ce am obținut și nu este echitabil. Iată cum inechitabilul rămâne sărac. Chiar dacă obține bani pe nedrept, golul său rămâne activ, pentru că Universul îi ia pe alte părți, ca să mențină principiul conservării. Și când pierde pe alte părți, iarăși are iluzia că a fost furat, care îl duce din nou în același cerc vicios, în care crede că fentează. De fapt, se fentează doar pe sine. :)
Dacă vrei bunăstare, intră doar în tranzacții echitabile, pe fiecare plan al vieții.
4. Ieși din mentalitatea că altcineva te oprește.
Un individ rămâne sărac pentru că crede că altcineva, Dumnezeu, diavolul, bogații, Bill Gates, reptilienii au ceva cu el. Și e interesant că acest gând devine o auto-profeție și cineva chiar se leagă de el. Sau i se întâmplă diverse evenimente cataclismice. Însă nu există nicio moralitate sau teorie a conspirației la mijloc. E doar natură.
Orice nu e conform cu natura și nu se adaptează, moare. Natura este dură. Ia exemplul unui stup. Când e foarte frig, albinele formează un ghem ca să protejeze matca (bogăția) și sacrifică puieții și lucrătoarele (sărăcia). Până și în stup există categorii sociale, pentru că asta e natura. Îi favorizează pe cei care se adaptează și manifestă bogăție.
Deci dacă ai impresia că cineva te oprește să fii bogat, la un anumit nivel ai dreptate. Natura te defavorizează. Însă nu pentru că ar avea ceva cu tine, ci pentru a-ți arăta că nu ești dispus să te adaptezi.
5. Contribuie la bunăstarea altora.
Dacă îți pasă de lume (și nu încalci celelalte reguli), nu ai cum să fii sărac. Uită-te la oamenii săraci din viața ta și observă-le egoismul. Lor să le fie bine. Familiei, apropiaților. Ei să-și încaseze salariul. Focusul nu este pe valoarea pe care o generează, ci pe cea pe care o încasează. Și e ironic că fix acești oameni îi acuză pe bogați că sunt egoiști. Însă când cineva te acuză că ești egoist, acela-i un moment când i se vede așteptarea de a fi făcut cum voia el. Adică o dovadă de egoism la el. :))
Dacă nu servești, nu primești. Dacă ți-e frică să te expui, ce spui în spate este că îți pasă mai mult de imaginea ta, decât de ajutorul pe care l-ai putea oferi.
Bogăția este rezultatul asumării că sunt parte dintr-un sistem, în care contribui activ. Cum spunea Zig Ziglar, ajută suficient de mulți oameni să obțină ce vor și ei te vor ajuta să obții ce vrei.
6. Lasă vechiul să plece.
Îmi amintesc că, odată, de sărbători, am vizitat niște rude. În casa lor, nu aveai loc să îți întinzi brațele; atât de multe lucruri erau adunate. Electrocasnice, mobilier, jucării și cutii până în tavan. Ca veverița înainte de iarnă, doar că într-o manieră permanentă. Dacă în cazul veveriței este un comportament logic și eficient, în cazul omului este o dovadă de sărăcie.
Săracii țin cu orice preț de lucrurile lor. Se asociază cu ele, chiar dacă nu le place să recunoască. Propune-i unui om cu mentalitate săracă să arunce paltonul ăla plin de naftalină sau laptopul ăla vechi, pe care nu-l mai folosește și observă câtă atașare are față de el! Săracii se atașează de lucruri care se degradează, în loc să facă spațiu pentru nou. Bogații creează spațiu pentru bunăstare și acumulează lucruri care cresc în valoare.
Un spațiu plin indică un mindset blocat. Unde să intre bunăstarea dacă nu-i faci loc?
7. Fii însetat să înveți.
Ca să ai sete de învățare, întâi e nevoie să recunoști că nu știi. Bogații admit că nu știu, iar asta îi face avizi către cunoaștere. Săracii, în schimb, au impresia că știu. Uite un lucru interesant: Ai observat că fix săracii vorbesc cel mai mult despre cum se fac banii? Insistă cu sfaturi precum „se fac greu”, „nu aduc fericirea”, „sunt ochiul dracului”, „nu merită efortul” etc.
Deci ei cred că știu, dar în viața lor nu se văd. E ca și cum ar urma să dai un examen, dar crezi că nu are rost să înveți. Ce poate să te învețe cineva pe tine? Să fim serioși. Acest mindset oprește bunăstarea, pe orice plan; că-s bani, că-s relații sau sănătate. Bunăstarea se vede în viața celor care sunt gata să învețe.
La finalul acestui articol, te invit să reflectezi la prezentul tău. Ce idee a rezonat cu tine? Ce regulă simți că ai încălcat de-a lungul timpului? Unde încă mai ai urme de gânduri sărace? Cum poți să transcenzi acea limită?
Și dacă ajungi la concluzia că te-ar ajuta să lucrezi cu aceste limite într-un proces ghidat, cu suport, răspunsuri la întrebări și feedback obiectiv, te aștept cu drag la Retreatul de Bunăstare - 3 zile în care lucrăm focusat pe bani, combinat cu o minivacanță și sesiuni lungi de Q&A. Vezi detalii AICI.
Dacă simți, te rog să dai un share la articol. Știi la fel de bine ca mine câți oameni au nevoie să audă acest mesaj, chiar dacă n-o să le convină. Nu-i problemă. E mai bine să-i tulburăm, dacă asta le dă o șansă la bunăstare, decât să-i ignorăm. :)
Dacian
50% Complete
Înscrie-te cu adresa principală de e-mail. Nu vei primi de la mine campanii agresive și nici nu-ți voi scrie în fiecare zi :)
*confirmă din e-mail ca să finalizezi înscrierea (verifică în Promotions sau Spam; poate dura câteva minute)