Cum să privim sănătos încrederea în sine
Lăudată mai e încrederea în sine! 😎
Sunt sigur că știi la ce mă refer, pentru că și tu, cel puțin o dată, ai fost evaluat(ă) pe baza încrederii în tine. În cuplu, în cercul de prieteni sau la un job, ai auzit fie „Nu ai încredere în tine!”, „Transmiți neîncredere!”, fie „Vai, ce-mi place că ai încredere în tine!”, „Ține-o tot așa!” etc
Dacă ești în tabăra celor evaluați ca „încrezători”, în teorie nu ai nicio problemă. Dar dacă ești în prima tabără, conform societății, ai mari probleme. Soluția care ți se vinde? Luptă. Crește-ți încrederea în tine. Du-te la cursuri despre asta. Citește citate motivaționale. Poate, poate, magia o avea loc.
Dar dacă ți-aș spune că toate astea sunt un mit? Unul subtil, nespus în dezvoltarea personală, pentru că pe el se bazează și ea.
Dacă ți-aș spune că încrederea și neîncrederea vin doar împreună, la pachet?
Uite un exemplu concret. O clientă îmi povestea despre un moment când tatăl ei le-a arătat rudelor o notă slabă din carnet. În acel moment, ea a simțit o rușine imensă. Știind că rușinea și mândria sunt două extreme și că extremele se exprimă doar în pereche, pentru că starea Universului este echilibrul; am întrebat-o: În acel moment, legat de ce simțeai mândrie?
După o clipă de introspecție, își dă seama ce s-a întâmplat la nivel subtil. Rudele nu au reacționat cum se aștepta tatăl, iar ca urmare, fiica i-a văzut ca aliați, iar tatăl era „fraier că a adus vorba despre notă”. Se simțea mândră față de el, în același timp cu rușinea.
Dacă-s mândru, în același moment, în fundal, am și o rușine. Și invers. De asta, când îl vezi pe Donald Trump cu câtă trufie se exprimă, poți ști că în acel moment, copilul său interior simte o rușine de egală intensitate, Dumnezeu știe pentru ce.
La fel e cu încrederea și neîncrederea, pentru că așa cum le definim public, sunt doar niște surori ale mândriei și rușinii. Asociem prea mult „a fi încrezător” cu „a fi încrezut”. Sau cu a-ți pune un scut de putere. Mielul cu scut de lup.
Cu cât mai tare te duci în „trebuie să am încredere!”, cu atât mai tare accentuezi și opusul. Oricând crește un pol, crește instant și celălalt.
Dar când le echilibrezi pe cele două, când ești în iubire față de tine, indiferent că ai sau nu ai încredere, accesezi o putere mai mare decât cea promisă de încrederea de sine. Puterea iubirii, a recunoștinței, prezenței și certitudinii. Asta este încrederea autentică, din sine, nu din ego.
De fapt, chiar asta a însemnat încredere, dacă ne uităm la originea cuvântului. Rădăcina proto-indo-europeană „kerd” înseamnă inimă. Fix locul iubirii, recunoștinței, prezenței și certitudinii. Dacă vrei, „în-kerd-ere” = cred ce am în inimă.
Restul sunt stări ce vin și pleacă. Cu cât te atașezi mai tare de încrederea vândută în dezvoltarea personală, cu atât vei trăi fluctuații emoționale mai mari. Vârf înalt-vale adâncă. Dacă nu crezi, testează.
Vei observa la mulți oameni această tendință. „Gata! Îmi iau viața în propriile mâini!” și, la prima pală de vânt mai serioasă, tot castelul de cărți se dărâmă. Că asta e încrederea, un castel de cărți. „Am eșuat!” sau, mai grav, „SUNT un eșec!” Drept urmare, nu mai merit să mă iubesc.
Ba meriți. Dincolo de încredere și neîncredere. Astea-s două măști. Când și tu crezi că ești ele, atunci suferi. Când le vezi ce sunt; măști, iluzii, devii observatorul lor. Prezent, din inimă.
Sunt sigur că știi la ce mă refer, pentru că și tu, cel puțin o dată, ai fost evaluat(ă) pe baza încrederii în tine. În cuplu, în cercul de prieteni sau la un job, ai auzit fie „Nu ai încredere în tine!”, „Transmiți neîncredere!”, fie „Vai, ce-mi place că ai încredere în tine!”, „Ține-o tot așa!” etc
Dacă ești în tabăra celor evaluați ca „încrezători”, în teorie nu ai nicio problemă. Dar dacă ești în prima tabără, conform societății, ai mari probleme. Soluția care ți se vinde? Luptă. Crește-ți încrederea în tine. Du-te la cursuri despre asta. Citește citate motivaționale. Poate, poate, magia o avea loc.
Dar dacă ți-aș spune că toate astea sunt un mit? Unul subtil, nespus în dezvoltarea personală, pentru că pe el se bazează și ea.
Dacă ți-aș spune că încrederea și neîncrederea vin doar împreună, la pachet?Uite un exemplu concret. O clientă îmi povestea despre un moment când tatăl ei le-a arătat rudelor o notă slabă din carnet. În acel moment, ea a simțit o rușine imensă. Știind că rușinea și mândria sunt două extreme și că extremele se exprimă doar în pereche, pentru că starea Universului este echilibrul; am întrebat-o: În acel moment, legat de ce simțeai mândrie?
După o clipă de introspecție, își dă seama ce s-a întâmplat la nivel subtil. Rudele nu au reacționat cum se aștepta tatăl, iar ca urmare, fiica i-a văzut ca aliați, iar tatăl era „fraier că a adus vorba despre notă”. Se simțea mândră față de el, în același timp cu rușinea.
Dacă-s mândru, în același moment, în fundal, am și o rușine. Și invers. De asta, când îl vezi pe Donald Trump cu câtă trufie se exprimă, poți ști că în acel moment, copilul său interior simte o rușine de egală intensitate, Dumnezeu știe pentru ce.
La fel e cu încrederea și neîncrederea, pentru că așa cum le definim public, sunt doar niște surori ale mândriei și rușinii. Asociem prea mult „a fi încrezător” cu „a fi încrezut”. Sau cu a-ți pune un scut de putere. Mielul cu scut de lup.
Cu cât mai tare te duci în „trebuie să am încredere!”, cu atât mai tare accentuezi și opusul. Oricând crește un pol, crește instant și celălalt.
Dar când le echilibrezi pe cele două, când ești în iubire față de tine, indiferent că ai sau nu ai încredere, accesezi o putere mai mare decât cea promisă de încrederea de sine. Puterea iubirii, a recunoștinței, prezenței și certitudinii. Asta este încrederea autentică, din sine, nu din ego.
De fapt, chiar asta a însemnat încredere, dacă ne uităm la originea cuvântului. Rădăcina proto-indo-europeană „kerd” înseamnă inimă. Fix locul iubirii, recunoștinței, prezenței și certitudinii. Dacă vrei, „în-kerd-ere” = cred ce am în inimă.
Restul sunt stări ce vin și pleacă. Cu cât te atașezi mai tare de încrederea vândută în dezvoltarea personală, cu atât vei trăi fluctuații emoționale mai mari. Vârf înalt-vale adâncă. Dacă nu crezi, testează.
Vei observa la mulți oameni această tendință. „Gata! Îmi iau viața în propriile mâini!” și, la prima pală de vânt mai serioasă, tot castelul de cărți se dărâmă. Că asta e încrederea, un castel de cărți. „Am eșuat!” sau, mai grav, „SUNT un eșec!” Drept urmare, nu mai merit să mă iubesc.
Ba meriți. Dincolo de încredere și neîncredere. Astea-s două măști. Când și tu crezi că ești ele, atunci suferi. Când le vezi ce sunt; măști, iluzii, devii observatorul lor. Prezent, din inimă.
