11 erori de gândire care îți aduc probleme

(Timp de citire: 11 minute)

Fiecare dintre noi credem că avem dreptate. Că modul în care noi gândim este unul corect, superior altor moduri, bazat pe argumente raționale, validate, obiective. Realitatea este alta. 

Gândirea noastră este plină de erori (numite biasuri cognitive) care ne creează o realitate subiectivă, pe baza căreia judecăm, decidem, acționăm. Practic, aceste erori ne dictează relația cu viața: ce credem despre noi, ce și cât merităm, ce putem realiza, cu cine ne împrietenim, calitatea relațiilor noastre. 

Cercetătorii naturii umane încă adaugă în listă astfel de erori de gândire, pe măsură ce le descoperă. Până în prezent, au fost mapate aproape 200. În acest articol, am decis să descriu pe scurt 11 dintre cele mai dăunătoare pentru calitatea vieții. 

1. Eroarea de confirmare.

Adică atunci când găsim și ne amintim informații care confirmă percepțiile deja instalate. Exemple:

Dacă mi-a plăcut la un om că face glume bune, când mă reîntâlnesc cu el, orice mică glumă îmi va părea amuzantă și o voi exagera în mintea mea (pentru că ea confirmă părerea mea inițială). Și dacă va spune glume proaste, mintea mea le va filtra (pentru că nu corespunde cu imaginea mea pozitivă despre acel om). Ce periculoasă este această eroare în relație cu figuri de autoritate. Nu vrem să vedem părțile negative ale eroilor noștri. Și, prin asta, le dăm o putere imensă asupra noastră. La fel se întâmplă și romantic, într-o etapă de îndrăgostire. Îndrăgostitul poate ajunge spălat pe creier din cauza acestei erori.

Dacă m-a deranjat la un om că vrea atenție, când mă reîntâlnesc cu el, voi interpreta aproape orice gest al său ca cerșit de atenție (confirmare). Și dacă va avea momente când nu cere atenție sau chiar o mută pe alții, nu voi vedea asta. Deci odată ce-am băgat omul într-o cutie, percepția mea despre el riscă să devină o profeție de sine. „Am știut eu că-i un nenorocit!”

La fel poate fi cu orice altă situație. Din cauza erorii de confirmare, viitorul e doar un trecut repetat.  Asta ne poate distruge bunăstarea și relațiile. Partea faină este că putem să ieșim din acest mod de gândire. La workshopul De la Blocaj la Libertate Emoțională, unul dintre cele 7 exerciții de coaching pe care le explic și le facem e fix despre asta: cum ieșim din profeții de sine sabotoare.

2. Efectul de halou.

Este eroarea prin care mintea multiplică elementele pozitive sau negative văzute în ceva / cineva. Ziceam adineauri de îndrăgostiri. Îți amintești o astfel de etapă din viața ta? Îți amintești că, deși ai admirat 3 lucruri în acel om în mod direct, în mintea ta s-au făcut 30? „Dacă-i așa frumos, sigur e și deștept, fidel, calculat, amuzant etc”. 

La fel și pe negativ. Dacă am văzut o trăsătură negativă, pe care am disprețuit-o intens, mintea a multiplicat-o și a făcut din acel om un monstru, cu 100 de defecte. 

Am lucrat la un moment dat cu o companie, unde managerul mi-a spus că nu reușesc să păstreze oamenii pe un anumit rol. După câteva întrebări, l-am întrebat pe cel care făcea interviurile de angajare ce căuta cel mai mult ca trăsături la recruți și ce a găsit comun la cei pe care i-a ales (și ulterior nu au rămas în firmă). Mi-a spus că i-a văzut pe toți calculați. „Odată ce am văzut că omul e calculat, am știut că-i potrivit.” Doar că nu era așa. 

În acel job, erau necesare și alte câteva lucruri, care nu neapărat vin la pachet cu calculatul. Dar pentru că angajatorul se atașa de această trăsătură, presupunea automat că cel recrutat are și răbdare, e și bun coechipier, deschis să învețe, iubitor de rapoarte. Dacă ar fi știut cum să iasă din această îndrăgostire, probabil n-ar fi avut aceeași provocare cu oamenii care pleacă.

La workshopul De la Blocaj la Libertate Emoțională îi învăț pe cursanți un proces intuitiv prin care să-și calmeze îndrăgostirile și amăgirile, ca să nu fie apoi dezamăgiți. Dacă știi că te-a încurcat efectul de halou de-a lungul timpului, te aștept cu drag la următoarea ediție a workshopului. 

3. Efectul IKEA. 

Amuzant că l-au numit așa, dar uite de ce. Această eroare spune că dăm o valoare mai mare unui lucru dacă am participat noi la crearea lui. „Nu-i mobilă gata livrată, eu am asamblat-o!” Pe de o parte, supra-apreciem acel lucru, iar pe de altă parte, îl supra-protejăm. 

Am văzut multe situații unde oamenii au decis să rămână într-un proiect, investiție, piață, oraș etc doar pentru că se implicaseră acolo. Dar nu mai erau nici împliniți, nici nu mai făceau bani și pierdeau oportunități mai mari care li se arătau. 

Nu lăsa efectul IKEA să te blocheze la un nivel la care nu mai aparții, doar pentru că tu l-ai construit. :) Învață să te desprinzi. 

Business-ul tău nu este copilul tău; este un vehicul. Dacă nu te mai duce unde vrei, iei alt vehicul.

Casa ta nu e sanctuarul tău; tu ești sanctuarul tău. Omul sfințește locul. Deci poți repeta aceeași stare și într-un alt loc. 

4. Eroarea de autoritate. 

Ea ne spune că riscăm să avem încredere oarbă într-o figură de autoritate. O credem ce spune, nu o contestăm, iar dacă ne corectează, sigur are dreptate. 

Îmi amintesc că în liceu am crezut un profesor care a spus o prostie și am repetat-o după el ani la rândul. Până cineva m-a pus pe gânduri legat de acea informație și, după niște cercetare, am realizat că am fost prada erorii de autoritate. 

Cum ieșim din această eroare? Dându-i jos de pe piedestal pe acei oameni. Sunt oameni. Nu știu totul. Redau lucruri prin propriile filtre. Își proiectează propriile judecăți și valori. 

5. Eroarea în propria favoare.

Dacă ceva nu merge, de vină sunt ceilalți. N-am ajuns la timp că a fost trafic. N-am putut lucra că a fost gălăgie. N-am ajuns departe în viață că nu m-au încurajat ai mei. Dar când ceva iese bine, spun că-i datorită mie. 

Dacă dau vina pe ceva, atunci să-i dau și creditul. Dacă îmi dau credit mie, atunci să-mi asum și responsabilitatea pentru ce n-a ieșit. 

O fi fost trafic, dar de asemenea, n-am pornit eu la timp. Sau n-am prevăzut bine și nu mi-am luat un extra timp. Sau nu m-am organizat eu bine. 

O fi fost gălăgie, dar de asemenea, eu m-am lăsat distras. Nu am pus limite, nu mi-am pus căști, nu am învățat să filtrez zgomotele. 

Nu m-or fi încurajat ai mei, dar asta a fost în copilărie. Ce sunt azi a fost influențat de asta, dar în egală măsura e influențat de fiecare decizie A MEA. 

Eu cred că eroarea în propria favoare e un produs al imaturității emoționale. Este o parte din noi care încă speră să rămână copil, să-i fie lăudate meritele (de asta le exagerăm, chiar și când nu ni se datorează total), respectiv să fie scutit de critici și pedepse (de asta de vină-s alții). Așa că din eroarea asta cred că ieșim tot mai mult pe măsură ce învățăm să ne dezlipim de laude și să ne îmbrățișăm criticile. 

6. Eroarea de atribuire fundamentală. 

Asemănătoare cu cea anterioară, această eroare spune simplu: am un dublu standard. Pe celălalt îl judec după comportament, iar pe mine după intenție. Chiar dacă, în esență, facem același lucru. 

Îmi zice un client că are în echipă 2 oameni care îndulcesc adevărul. Și că se gândește să-i dea afară, că nu le poate permite SĂ FACĂ asta. Îl întreb: Cine din viața ta mi-ar spune același lucru despre tine? Zice „soția, atunci când mă justific de ce am stat mai mult la birou. Dar am motive întemeiate. Nu VREAU să o păcălesc, ci doar să-mi arate înțelegere.” 

Deci și el făcea exact ce făceau cei 2 oameni. Dar la ei s-a oprit la a-i judeca pentru CE FAC, în timp ce pentru el s-a dus în spate la intenție, la ce VOIA de fapt cu acel comportament. De ce nu a căutat să afle și intenția lor? De ce a presupus că ei sigur voiau să-l păcălească, prin comportamentul lor? Dacă, de fapt, căutau înțelegere, pe care altfel au perceput că nu o primesc? Dacă asta arăta frică sau o eroare din cultura organizațională? Dacă era ceva ce el putea să facă și să schimbe această realitate, fără să-i dea afară pe acei colegi? 

Ăsta-i pericolul erorii de atribuire fundamentală. Pentru noi avem justificări, iar pe ceilalți continuăm să-i judecăm. Ca să ieșim din această eroare, e nevoie să învățăm cum să aplicăm corect Legea Reflexiei, să putem înțelege DE CE-ul din spatele acțiunilor umane. Profit să-ți recomand și aici workshopul De la Blocaj la Libertate Emoțională, pentru că acoperim și acest subiect esențial. 

7. Blestemul cunoașterii. 

El spune că, odată ce știi ceva, presupui că toată lumea știe acel lucru. Acum vreo 6 ani, când mentoram pe cineva, m-am observat că sunt dezamăgit de rezultatele sale. După un pic de timp, îmi zice „eu nu știu despre (cutare concept)”. Am fost uimit. Am întrebat de alte idei și perspective și nu auzise de mai bine de jumătate dintre ele. Pur și simplu îl luasem de-a gata pe acest om. Pentru că eu le știam deja, am presupus că și el a intrat în contact cu ele. Convingerea mi-a fost întărită și de faptul că de o parte dintre ele am văzut că știe. 

Din acel moment, mi-am adaptat discursul, să fiu sigur că vorbesc în termeni pe care-i înțelege, respectiv i-am propus câteva resurse de învățare. 

Dar blestemul cunoașterii ne afectează și mai grav de atât. De exemplu, ne poate influența cum ne prețuim munca. Pentru că eu știu ce știu și mi se pare normal, pot ajunge să spun „ce mare lucru știu eu să fac?”, chiar dacă sunt mulți cei care nu știu / nu pot să facă același lucru ca mine. 

Am avut un client care mi-a povestit că nu se poate bucura de rezultatele din business. Când mergea în vacanțe, făcea tot posibilul să nu afle echipa. Iar dacă afla, în scurt timp făcea și pentru ei ceva; ori un teambuilding-vacanță, ori un bonus neașteptat. Peste asta, se simțea constant un impostor. „Ce mare lucru am făcut?”, a zis el. „Nu am abilități speciale, nu-i un domeniu greu și banii au venit ușor.”

„Serios?”, i-am răspuns. „Atunci de ce nu a făcut toată lumea același business?” I-am dat ca temă să se întrebe care sunt 50 de lucruri care cred alții că le lipsesc, de nu au făcut și ei ca el. Puteau fi abilități, trăsături de caracter, informații, percepții despre sine, despre oameni, despre viață. Făcând tema, omul a realizat că era prins tare în blestemul cunoașterii. Și asta îi sabota nivelul de merit. :)

8. Efectul de cadru. 

Cum vezi un anumit lucru? Depinde cum este cadrat, prezentat. Sau în ce context este pus.

Un prieten îmi spunea despre un alt tip că-i neserios, că face multe glume. Un alt om care îl cunoștea vorbea despre cât de amuzant e acel tip. Comportamentul era același. Depinde cine îl prezenta și cum îl prezenta. 

Și cum prezentăm lucrurile? Având ca filtru propriile valori. Ce ne convine numim pozitiv și promovăm într-o lumină bună, iar ce ne provoacă numim negativ și încercăm să-i convingem și pe ceilalți de acest lucru. 

În marketing se folosește foarte mult acest efect de cadru. Are sens de ce. Important este să decidem noi dacă are sens pe bune pentru noi un produs sau serviciu, dincolo de cum ne este prezentat. Pentru că poate fi și o tehnică de manipulare, nu doar de influență (etică). Comuniștii erau experți la asta. Dacă un reprezentant al opoziției participa la un concurs și erau doar 4 participanți, iar el lua locul 3, informația era prezentată așa: „cutărescu a ieșit pe penultimul loc!” Dacă un membru de partid obținea același loc 3 din 4, informația apărea ca „a ajuns pe onorabilul loc 3!” Ce mult ne influențează cadrul. Să avem grijă să vedem și în afara lui. :)

9. Eroarea de rezistență. 

Când cineva își percepe amenințată libertatea de a alege, poate deveni rebel, cu riscul de a-și face rău. Altfel spus, fac exact opusul a ce mi se spune, ca să păstrez satisfacția că libertatea e la mine. 

O clientă îmi spunea că i-a comandat un taxi surorii sale, să meargă mai devreme acasă de la o petrecere. Când a ieșit ea și s-a dus spre casă, la un moment dat își vede sora singură, pe jos, într-un cartier periculos. A întrebat-o ce caută acolo și i-a răspuns că „nu mă conduci tu pe mine, da? Mă duc pe jos că așa vreau eu!”

Când suntem prinși în eroarea de rezistență, ne justificăm acțiunile cu o grămadă de argumente, când tot ce conta era să hrănim rebelul din noi. Ca să ieșim din această eroare, avem de lucru tot pe figura de autoritate. Altfel, o vom repeta în alți oameni și ni se reactivează iar și iar rebelul. 

10. Eroarea supraviețuirii. 

Exagerăm faptul că ceva ce a funcționat în trecut este mereu valid. Și desconsiderăm sau ignorăm ceva ce nu a funcționat în trecut. 

Îmi amintesc de un mic conflict pe care l-am avut cu un expert care îi propusese unui client o mișcare de marketing masivă. Clientul mi-a cerut și mie părerea, pentru că era ceva ce viza psihologia umană. Am zis că nu mi se pare înțelept să se arunce, dar acel expert repeta că „așa spun statisticile”, deci așa facem. Cu alte cuvinte, astea-s chestiile care au funcționat la alții, altă dată. I-am zis că asta nu-i natură umană, chiar dacă asta spun statisticile. Dar nu aveam mai multă putere acolo, așa că s-a mers pe mâna acelui consultant. Nu a ieșit bine. Și nu din cauză că acel consultant nu e bun. E foarte bun. Dar a fost fixist în acel moment.

Același lucru care a funcționat în trecut nu garantează că va merge și în viitor. Sau dacă a funcționat la tine, poate pe alții o să-i ducă în groapă. Merită să testăm, nu să presupunem. 

La fel e cu zicala „când ai un ciocan, totul pare cui”. E o combinație cu efectul de cadrare (ai deja un ciocan). Dar presupune că dacă datul cu ciocanul a funcționat în trecut, același lucru trebuie să-l fac și acum. Deci în eroarea supraviețuirii tragem concluzii pripite, uneori slabe și ne concentrăm pe elemente greșite. 

Un exemplu celebru e povestea din Cel de-al Doilea Război Mondial, cu avioanele care se întorceau la bază ciuruite. Inginerii se uitau la acele avioane, ca să decidă ce părți să întărească. Inițial, s-au concentrat pe cele mai lovite. Dar asta-i eroarea supraviețuirii. Nu te uiți doar la ce s-a întors. Cheia se afla la avioanele care nu s-au mai întors. Atunci au realizat că trebuie să întărească fix celelalte părți, care nu au fost lovite la supraviețuitoare. 

Un set de întrebări strategice ce ne ajută să reducem eroarea supraviețuirii este: Care-i soluția spre care înclin? Și dacă mă înșel? Cum și de ce ar putea fi opusul adevărat?

11. Eroarea de status quo. 

Tindem să păstrăm realitatea așa cum este, în locul altor variante, ca să evităm riscuri și pierderi. Facem ce s-a făcut, alegem ce s-a mai ales. Iar asta ne rigidizează gândirea și pierdem oportunități. 

Am un exemplu banal din viața familiei mele. Vreo 12 ani am tot reînnoit, pe pilot automat, abonamentele de telefonie la un furnizor. N-am căutat alternative. Până am aflat că noii clienți de la ei au mai multe beneficii decât noi, clienții fideli. Abia în prezența acelei frustrări am schimbat furnizorul, care a însemnat 50% mai puține costuri și beneficii triple. Din eroarea de status quo, am pierdut toate astea. 

Probabil că ți-e cunoscută acea imagine cu niște oameni care împing o căruță cu roți pătrate. Și vine un altul și le propune roata; evoluția, iar ei răspund „nu, mersi, suntem ocupați.” E aceeași eroare. Blochez viitorul, ca să repet familiarul din trecut. 

Cum ieșim din eroarea de status quo? Mai mult ca orice, prin observare. „Ce decizii iau prin care aleg ce mi-e deja cunoscut? Unde decid ca să reconfirm ceva, fără să analizez alternative?”

Iar apoi, „ce frici specifice mă fac să caut familiar fără necunoscut, repetare fără inovare, continuare fără schimbare?” Și să lucrezi pe aceste frici. Workshopul pe care l-am mai amintit în acest articol este un cadru excelent în care să faci asta. 

Dintre toate cele 11 erori de gândire, care percepi că ți-a adus cele mai mari provocări până azi?