De ce atragi oameni iresponsabili în jurul tău

Răspunsul scurt: pentru că le ocupi tu spațiul. :)

Răspunsul mai pe larg ți-l redau dintr-o sesiune cu un client. Mi-a spus așa: „În business, trebuie să le verific eu pe toate, nu mă pot baza pe colegii mei. Au fost multe situații când au rămas lucrurile în aer. Acasă, aceeași poveste. Soția mea e în două extreme. Ori nu își asumă și îmi cere mie să fac, ori spune că face, dar uită câte ceva și trebuie să duc eu la capăt.”

Când avem mai mulți oameni, din mai multe planuri care fac același lucru, cine e terenul comun? Eu. Dar de ce-i atrag? Pentru că m-am poziționat la celălalt pol. Altfel spus, când ei sunt într-un fel pe care-l disprețuiești, crezi despre tine că ești opusul. Și ești atașat de asta. 

Clientul meu era convins că el este responsabil și duce lucrurile la capăt. Nu ca ei.

Când avem o poziție atât de clară despre sine (așa sunt eu!), merită să urmărim unde s-a format această imagine și să o temperăm. Altfel, continuăm să atragem polul opus. 

Această imagine se formează, în primul rând, prin admirație. A văzut la cineva trăsătura respectivă (că duce până la capăt) și a modelat-o. Ce admir, vreau să devin. Și-atunci...

- oricând clientul demonstra acea trăsătură admirată, își reîntărea ideea că doar așa este el și e doar bine.

- oricând clientul primea laudă, atenție, apreciere că duce la capăt, imaginea se întărea și mai mult.

- oricând cei din jur nu reușeau să ducă la capăt, la fel, intervenea el, cu credința că doar el este capabil să facă asta. Și uite cum devine o profeție de sine. 

Sursa admirației lui am găsit-o într-un prieten din copilărie, cu 2 ani mai mare ca el. Era, citez, „cel care făcea TOTUL până la capăt.” Și cei din jur îl respectau. 

Cum spuneam mai devreme, când avem o astfel de admirație, e cazul să o temperăm. Ce înseamnă asta? Ideal ar fi un proces cu 6-7 pași, dar în acest articol vreau să ne concentrăm pe 1, ca să înțelegi ideea din spate. 

Modelezi o trăsătură pentru că o vezi doar pozitivă. Deci ai nevoie să-i vezi latura opusă, până acum neconștientizată. L-am întrebat: Ce pierde el din cauză că atunci și acolo duce la capăt x lucru? Care este costul ascuns? În ce tipar îl ține? Față de ce anume devine orb? Cum se limitează pe sine?

Și am găsit 8 elemente: 

1. Se obișnuia să primească toate meritele și să se creadă superior.
2. Din cauza asta, nu era cu adevărat conectat cu ceilalți. Era respectat, dar nu conectat. Ceilalți copii împărtășeau lucruri, se ajutau reciproc din drag, nu din datorie. Față de el păstrau o distanță.
3. Nu mai înflorea nimeni pe lângă el, iar el pierdea că nu mai învăța. El își era plafonul. 
4. Uneori punea presiune pe el, să ducă la capăt chiar lucruri care n-au sens sau pe care și alții le-ar fi putut duce.
5. Când avea oscilații de vreun fel, o lua personal sau se făcea că plouă. Încerca să mascheze lucruri despre el. 
6. Dacă atunci când lucrurile ieșeau bine, eram meritul lui, atunci când lucrurile nu ieșeau bine, toată vina o lua asupra lui (sau ceilalți i-o aruncau) și nu-i convenea. 
7. Fiind așa cocoș, era greu pentru alții să intre în grup. Își limita tribul oarecum. 
8. Ceilalți, inclusiv clientul meu, se prefăceau performanți în fața lui uneori, deși nu erau. De exemplu, făceau sport împreună și îl mințea câte repetări a făcut la un exercițiu, doar ca să-l impresioneze.

Acum... surpriză. :) Aceste 8 puncte erau valide și în afacerea clientului meu. Tot din cauză că el era așa îndrăgostit că duce lucrurile la capăt, nu ca ceilalți. 

1. Se credea superior, era obișnuit să ia toate meritele. Performerii plecau din firmă, pentru că nu puteau să suporte asta.
2. Nu era conectat cu colegii. Era respectat, dar când ajungea între ei, încetau umorul, relaxarea, împărtășirile, vulnerabilizarea. 
3. Nu mai înflorea nimeni lângă el. El era doar mentor, nu și învățăcel. Într-o firmă care crește, antreprenorul are nevoie să fie învățăcel de la experții / tehnicienii săi. 
4. Punea presiune pe el să ducă la capăt și chestii unde alții s-ar fi descurcat. Ajungea să fie super obosit. 
5. Când avea oscilații, încerca să mascheze, în loc să se arate vulnerabil și să ceară ajutor. Adică fix să le dea colegilor ocazia să ducă ei la capăt. Mai mult, se ataca. Deci ceilalți ce percepeau? Că mai bine își văd de treabă.
6. Pentru că-și lua tot meritul la bine, când ceva nu ieșea, toată vina era a lui. Altă încărcătură emoțională.
7. Își limita tribul. Mi-a zis o dată că au venit 5 oameni la interviu pentru un post și fiecare, pe rând, a refuzat să mai vină în companie. 
8. Colegii săi uneori trăgeau chiulul, dar în fața lui se prefăceau performanți. Inclusiv rapoartele erau umflate, ca să-l impresioneze. Mai distinge realitatea, dacă poți. Și cu ce efort?

Când a realizat că cele 2 situații sunt trase la xerox, efectiv a spus: „hai să facem ceva, te rog, pentru că imaginea asta de DUC LA CAPĂT văd că m-a sabotat enorm.” Așa că am stat cu el în procesul, să facă „dez-îndrăgostirea” până la capăt. 

Cu alte cuvinte, câtă vreme sunt guvernat de o imagine a mea, de o mască a mea, rămân în tipare sabotoare. Chiar dacă acea imagine pare una pozitivă. Cu cât sunt mai îndrăgostit de ea, cu atât mai mult atrag oameni de la polul opus. Cu cât mă dezlipesc mai mult de ea și vin spre centru (nu să mă duc în cealaltă extremă!), cu atât creez spațiu să crească și ei. 

Am văzut atâtea companii, familii și alte sisteme unde s-a întâmplat asta. O firmă își tot concedia sub-performerii, să scape de ei, și observa cu frustrare că unii dintre cei care înainte performau, deveneau noii sub-performeri. Deci soluția lor era slabă. De ce? Pentru că nu se uitau că sub-performerii erau acolo ca să balanseze exagerarea cuiva! A omului sau grupului care stătea la birou până la 12 noaptea. Sau cine știe ce făceau.

Soluția nu este să scap de un pol. Soluția este să-mi dau seama care este polul meu. Care este masca mea care mă ține în acel pol, unde și cum mi-am format-o și să învăț un proces prin care să o moderez sau dizolv.  

În acest scop am creat programul Higher Mind Process. Ca să îți ofer o matematică, pe bune, despre cum ți-ai format (și cum să dizolvi) tiparele sabotoare din viața ta.

Nu-i aceeași poveste pentru toți. Există unicitate. Pot fi alte rădăcini. Dar matematica este aceeași și, odată ce o înțelegi, le poți descoperi prin forțele tale.

În Higher Mind Process, vei învăța despre:
- Teoria Fidelității Emoționale (dezvoltată de mine ca intersecție între sistemele terapeutului Ivan Boszormenyi-Nagy, cel al lui Dr. John Demartini, William James și filosofie estică aplicată)

- Psihologia Legilor Universale (extrasă din hermeticism de Walter Russell, Dr. John Demartini + întrebări din Teoria sistemelor)

- Teoria Măștilor Active și Pasive (dezvoltată de mine ca intersecție între ideile lui Jung, Eric Berne și psihologia personalității)

Ți-am scris despre aceste aspecte tehnice nu ca să mă laud, ci ca să te asigur că ceea ce primești în curs este esență, din aproape 7 ani de studiu și practică în peste 2000 de sesiuni 1 la 1. 

Scopul în sine nu e doar să ai revelații. Ci că, odată cu ele, câștigi puterea să te înțelegi pe tine și pe cei din jur, dincolo de aparențe și tipare. Cu harta corectă și completă în față, știi ce să faci ca să obții transformare. În rest, noi cam încercăm să rezolvăm efecte. Și ne mirăm că nu se schimbă nimic sau nu se schimbă sustenabil. Iar oamenii pe care i-am atras rămân la fel.

Înscrie-te la următoarea ediție a programului aici: https://bit.ly/4fctDso 

Cu drag,
Dacian