5 motive emoționale când nu ne amintim lucruri

Se întâmplă frecvent în coaching și cursuri ca oamenii să spună „știi, eu din perioada aia nu-mi amintesc nimic.” Sau „am șters din memorie acel moment”. De ce se întâmplă asta? Care-s componentele emoționale din spatele acestui „am uitat”? 

Mulți dau vina pe „hardware”, pe memoria lor slabă. Însă e ciudat că sunt cazuri când un om își amintește excelent evenimente de la 4-7 ani, dar din perioada 7-14, de exemplu, nimic. Dacă e memorie slabă, ar trebui să fie altfel. 

Alții spun că nu-și amintesc evenimente pentru că nu i-a marcat sau „au trecut peste”. Dar când vorbesc despre asta, devin emoționali (plâng, devin defensivi, justițiari, schimbă tonul, zâmbesc exagerat etc). Deci clar i-a marcat. Și-atunci de ce uităm? 

Fără să pretind că e o listă completă, iată câteva dintre motivele emoționale pentru care uităm:

1. Disociere de durere.

Dacă un eveniment sau o perioadă au fost prea dificil de procesat pentru creier, acesta poate opri accesul CONȘTIENT la acele momente. Nu e uitare, e doar zăvor pus între ușa conștientului și a subconștientului. 

Din păcate, aici nu funcționează că „ce nu știi, nu te afectează”. Tocmai, pentru că te afectează atât de mult, creierul vrea să te oprească să retrăiești (chiar și mental) acele momente. De ce? Pentru că fuga de durere este una dintre cele 2 porniri primare ale naturii umane - să scap de prădător. Vedem că avem pornirea sau nevoia asta și dacă ne uităm la strategia unui om care exagerează cu alcoolul, tot ca să uite. În uitare, găsește o anumită formă de eliberare. Doar că nu e sustenabilă. Pentru că fără să procesăm ce a durut, va continua să doară, în alte forme. 

2. Disociere de rușine. 

Dacă mi-a fost rușine de o anumită perioadă, nu am fost mândru de mine, eram o persoană (persona = mască) cu care nu mă mai identific, am toate șansele să uit evenimente de atunci. Ca hoțul care se mută-n alt oraș și vrea să înceapă o viață nouă. Trebuie să se convingă pe sine de noua identitate și să o îngroape cât de adânc pe cea veche.

Problema acestei strategii, la fel ca la disocierea de durere, este că rușinea e ca o șosetă ruptă. Oricât te-ai strădui să o ascunzi, când stai suficient într-un mediu, se vede. Și ai mai și pierdut o groază de energie ca să o ascunzi. :)

3. Protejare de un scurt-circuit. 

Ai observat că într-o perioadă stresantă, presantă, copleșitoare pe anumite fronturi, pierzi detalii despre alte arii ale vieții tale? E prea mult de procesat. Percepem că nu mai putem fi atenți altundeva, așa că filtrăm orice informație nenecesară supraviețuirii în acea perioadă. 

De aceea, dacă știu că o perioadă încărcată coincide cu ceva unic din viața mea, ce nu voi putea retrăi, merită să lucrez un pic cu mine, să reduc copleșirea. Să învăț să(-mi) pun limite, să nu fac excese, să explorez stresorii mei tehnici și emoționali și să lucrez cu ei. 

Altfel, o să mă trezesc că au trecut anii și nu-mi amintesc de cum era al meu copil la o anumită vârstă, pe unde-am fost, cu cine-am fost și cum m-am simțit ori să regret că n-am avut suficiente interacțiuni de calitate cu ai mei părinți, cât au fost în viață. 

4. Apatie față de viitor. 

Cum așa? Ce treabă să aibă viitorul cu memoria? Simplu. Uităm că speranțele viitorului se nasc tot din experiențele trecutului. Dacă am avut un trecut apăsător și îmi crește deznădejdea față de viitor, ca să nu fie prea mare această încărcătură, măcar să uit trecutul. Poate-poate, dacă-l uit, îmi pot înflori și niște gânduri pozitive despre viitor. Deci este o strategie de a încerca să repornim sistemul. 

Nu judecăm strategia, dar nici nu e una sustenabilă. Pentru că orice trecut nevindecat rămâne ca un coșmar, cel puțin în subconștient. Și-atunci orice viitor fantezist am proiecta, va ajunge să conțină și părți din acel coșmar. Tot încercăm noi să fentăm viața, dar nu poți fugi de tine. 

Al cincilea motiv e unul mai puțin dăunător, e o uitare cu sens. :)

5. Eliberare de spațiu. 

Exact cum ai un spațiu limitat pe un dispozitiv, așa-i și cu creierul. Iar când tocmai ai descoperit un domeniu sau N domenii care te inspiră, e cazul să faci loc în arhivă. Să stochezi cât mai mult din ce are sens pentru tine, cel de acum. 

Astfel, orice creierul percepe ca balast (descriu imediat), elimină. Uneori total, alteori scoate doar din accesul conștient. Iar dacă cineva ne aduce aminte despre un astfel de eveniment, dintr-odată ne revin detalii. 

Balast = evenimente insuficient de încărcate pozitiv sau negativ, cât creierul să perceapă că îi pot folosi pe viitor, ca să le evite (-) sau să le repete (+). 

Anul trecut am participat la întâlnirea de x ani de la liceu și am fost foarte surprins să văd cum o colegă își amintea zeci de replici ale profesorilor. Când le spunea, în mintea mea îmi ziceam „cred că le inventează”, dar alți colegi confirmau și râdeau. Pur și simplu am uitat, pentru că nu am considerat că mă mai servesc în vreun fel. 

Iar cei care nu le-au uitat:

- fie au găsit mai multă încărcătură acolo (plăcere, distracție, durere, sens pentru valorile lor etc);

- fie nu au intrat în contact cu prea multe medii, oameni și informații noi, care să ceară din spațiul „de pe hard”;

- fie au rămas în acel mediu, în contact cu acei stimuli, ori cineva le-a amintit periodic.

La finalul acestui articol, aș vrea să-ți mai las 3 idei, pe scurt:

1. Nu-ți critica memoria slabă legat de un eveniment ori perioadă. Eu am convingerea că uitare fără strategie nu există (decât patologic, după un accident etc). Mai degrabă caută să înțelegi de ce ai uitat și să lucrezi cu asta.
2. Lucrează-ți durerile, rușinile, copleșirile, stresorii, apatiile și îți vei îmbunătăți memoria. Nu doar pe cea acumulată în trecut, ci și puterea ta de retenție de acum încolo. Pentru asta, oricare ar fi scenariul tău, te aștept la grupul de lucru De la Blocaj la Libertate Emoțională. Vezi aici detalii despre următoarea ediție: https://bit.ly/3nhWe9r 
3. Începe un jurnal, cu o mică schimbare. Mai precis, în loc să scrii de azi înainte, te invit să scrii din cele mai vechi amintiri, până azi. Pur și simplu să enumeri și să detaliezi evenimente prin care ai trecut, pozitive sau negative, cu următorul focus: Cum m-a servit în misiunea mea că am experimentat acel moment? Cum a contribuit la omul care sunt azi? 

Arătându-i creierului motive de recunoștință, acolo unde poate până acum a văzut doar durere, rușine ori celelalte emoții, îl stimulăm să deschidă accesul la memorie, la propriile comori și la eliberarea de trecut. 

În slujba memoriei tale excelente,
Pe care s-o umpli cu sens, 
Dacian