Sunt proverbele românești adevărate?

( timp de citire 9 minute. Dacă-i prea lung, împarte-l în două :) )

Prin proverbe și zicători, oamenii și-au transmis atât înțelepciunea, cât și rănile sau polarizările sociale. De exemplu, dacă un mediu a avut experiențe negative cu bogații, a fost ușor să creeze și să paseze mai departe credințe negative despre ei. „Banii sunt ochiul dracului.” Aceiași bani care le-au pus pâinea pe masă și acoperiș deasupra capului? Serios? Atunci înseamnă că s-au hrănit și s-au protejat cu ochiul dracului. 

Iată că înțelepciunea populară nu-i mereu înțeleaptă. :) De ce contează asta? Pentru că dacă folosim și, mai ales, dacă credem anumite proverbe dezechilibrate, asta ne influențează destinul emoțional, relațional, financiar, spiritual și chiar de sănătate. Sau, cum o spune chiar proverbul românesc, fiecare pasăre pe limba (și credințele) ei piere. 

Ce crezi devine ce creezi. Lasă ideea asta să se așeze. Pe români îi trage curentul. Dar oare dacă trecem granița, pe alții îi mai trage? Înțelepciunea populară ne influențează enorm. 

E important să învățăm ce-i sănătos și ce nu din acest folclor. Hai să pornim de la cum se nasc proverbele: cândva, undeva, un pățit a tras o concluzie. Dacă restul l-au crezut, dacă mai suna și poetic, au spus și ei mai departe acea concluzie. Atât. Deci proverbele sunt subordonări (sau eu le mai numesc fidelități) sociale. 

Hai să ne uităm la câteva proverbe care respectă natura (sau legile universale) și apoi la câteva care doar reflectă rănile unui popor. 

Proverbe echilibrate:

1. De ce ți-e frică nu scapi. 

Altfel spus, atragi polul pe care îl respingi. Dacă vrei plus fără minus, sprijin fără provocare, ușor fără greu, dulce fără amar, viața se ocupă să-ți ofere și opusul. Nu ca să te pedepsească (asta ar întări o moralitate cu care nu rezonez), ci ca să te readucă în centru. În centru ești liber, smerit, inspirat, detașat. Viața ne echilibrează maniile, mândriile, fixismele, atașamentele extreme. Când suntem atașați de un lucru, ne este frică de opusul său. Și-atunci acel opus începe să ne conducă din minte. 

Înseamnă musai că acel opus se va și întâmpla? Nu. „De ce ți-e frică nu scapi” înseamnă, înainte de orice, că în starea ta nu scapi de el. Frica te urmărește, câtă vreme ești atașat. E suficient de dăunător ca stare, poate mai mult decât dacă s-ar fi întâmplat acel lucru din mintea ta. Asta ne face frumos cadrarea pentru următoarea idee:

2. Boala lungă, moarte sigură. 

Să mă tem de ceva poate fi mai dăunător decât să trăiesc acel ceva. De câte ori nu m-am consumat cu săptămânile legat de un lucru, făcându-mi scenarii, iar când s-a întâmplat, chiar dacă a fost dureros, a durat mai puțin. 

Stai așa. Nu doar că a durat mai puțin. A și durut mai puțin. Cum așa?

Există 2 tipuri de durere. Să zicem c-avem o scară a durerii, de la 1 la 10. Primul tip e o durere ușoară, de 2-3, frecventă. Poate constantă. Ce fac cu ea? O cam las acolo, că nu doare suficient. Am altele pe cap. Dar doare, e un discomfort, mă distrage și poate fi o atenționare pentru ceva mai mare. 

Al doilea tip e o durere intensă, de 9-10, pe care n-o pot ignora. Trebuie să o tratez acum! Ca o durere intensă de dinți, care te face să alergi spre dentist. O fi intensă, dar te și mobilizează să o rezolvi repede. 

Cu durerea intensă ai stat 2 zile. Dacă a fost de intensitate 10, ai dus un volum de durere de 20. Cu durerea ușoară ai stat mai mult. Poate ai stat un an. 365 de zile x intensitate 3 = peste 1000 de unități de durere trăită!! Durerea mică, permisă pe termen lung, e moarte sigură, adică devine o durere imensă și poate duce și la consecințe mai grave. 

3. La pomul lăudat să nu te duci cu sacul.

Nu te amăgi, că o să fii dezamăgit. Nu îți da toată puterea în mâna cuiva, sperând că o să te salveze, că o să găsești acolo + fără -, pentru că sunt șanse mari să nu se întâmple așa. Dau un exemplu de pățit. :) 

La un moment dat, am făcut un parteneriat în care m-am bazat mult pe cealaltă parte. Când a livrat primele rezultate, mi-am pus mâinile în cap. Era cu 10 etaje sub ce mi-am imaginat eu. Dar aici e cheia - mi-am imaginat eu. :)

Au fost oameni care știu că au pățit asta cu mine. De exemplu, a venit cineva dintr-o recomandare, de care n-am știut, unde i s-a spus că „o sesiune cu Dacian i-a schimbat viața”. Și iată că am făcut vreo 5 sesiuni și omul nu bifase tot ce și-a propus. L-au ajutat sesiunile, dar... venise cu sacul. Dacă a auzit că cineva și-a rezolvat x lucru într-o singură sesiune, a proiectat asupra mea că MEREU reușesc asta, legat de ORICE și cu ORICINE. Așa că hai să aducă totul, cu sacul. 

Deci cred că proverbul nu ne spune neapărat să acuzăm pomul lăudat. Mai degrabă ne invităm să nu ne creăm o așteptare nerealistă. 

4. Ajută-te singur și Domnul te va ajuta.

Pare un paradox, așa-i? Nu este. E același fir și în „Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă”.

Ești responsabil, ești răsplătit. Te victimizezi sau aștepți un salvator, generezi insuficiență. 

Când suntem responsabili, apreciem mai ușor ce se aliniază cu noi (ce ne dă viața) și ne doare mai puțin când ceva nu merge conform așteptărilor. Reconfigurăm traseul. Regândim ritmul. 

Când NU suntem responsabili, nici nu apreciem cu adevărat ce ne aduce viața (eventual ne agățăm de acel lucru, să-l consumăm, să profităm) și ne doare exagerat de tare când ceva nu merge, când viața nu ne satisface așteptările. Atunci exclamăm „pe mine nimeni nu mă ajută!” Tu te-ai ajutat? Tu crezi în tine? Ești responsabil pentru rezultatele tale sau îi faci pe alții? 

5. Nemulțumitului i se ia darul. 

Ce nu apreciezi, se degradează. Dacă ai o casă și nu o apreciezi, se strică lucruri, se murdărește, se umple, se învechesc obiectele. Îi lipsește frumosul. Când alții vin în vizită, fie nu mai vor să revină, fie se comportă și ei neglijent, ca tine. La fel și cu o relație, o prietenie, un business, sănătate. Nemulțumitul își pierde beneficiile, pentru că nu le-a iubit cu adevărat. 

6. Cine sapă groapa altuia cade singur în ea.

Când avem un resentiment, nu realizăm că ne otrăvește pe noi, nu pe celălalt. I-am săpat groapa lui, dar o trăim noi. Mai mult, intervine componenta de karma, compensare, semănat și cules, cum vrei să-i zici. Dacă asta la fac altora, cum să se comporte ceilalți cu mine? 

M-a întrebat odată cineva cum se aplică asta la politicieni corupți. Ia uite câte gropi le-au săpat altora și ei nu-s pedepsiți. Oare? Ai un mandat în care ai putere și apoi gata. Nu poți să mergi liniștit pe stradă, în vreun loc public, în vacanțe trebuie să rămâi vigilent să nu se răzbune cineva pe tine sau pe cineva din familia ta. Cum sună asta ca groapă? 

7. Bate calul care trage. 

Sună a „exploatează-l pe cel care se lasă exploatat”. Pentru că mulți dintre cei care au folosit această zicală, au făcut-o dintr-o zonă de victimizare. Ei sunt buni și cinstiți, dar un persecutor le-a făcut ceva. Eu cred că acest proverb ne vorbește despre altceva. :) Și anume să vedem că, dacă suntem calul bătut care a tras, noi înșine ne-am pus în acea poziție. Cine nu se prețuiește, se preșuiește. Cine joacă rolul supra-performantului mândru, lui i se va da și mai mult, că pare că duce. Asta-i imaginea pe care a vândut-o despre el. Acest proverb este o invitație la moderație, ieșire din manii și mândrii, prețuire de sine, setare de limite, comunicare onestă cu ceilalți. 

Acum hai să trecem la câteva proverbe dezechilibrate, periculoase. Atenție, repet, ele UNEORI nu sunt adevărate, dar nu mereu. :) Conțin și o doză de realitate / înțelepciune.

1. Ce naște din pisică șoareci mănâncă.

Da, există influențe genetice și memetice (credem și facem ce am învățat). Dar există și putere să ieșim de acolo, să fim diferiți de strămoșii, îngrijitorii și învățătorii noștri. În viziunea acestui proverb, nu-ți poți depăși condiția. Un țăran n-ar putea deveni vreodată rege - și avem multiple cazuri în istorie când s-a întâmplat asta. 

În aceeași oală sunt și alte proverbe, ca „cine fură azi un ou, mâine va fura un bou.” Și dacă se schimbă între timp? Dacă până atunci era ignorant și nu realiza ce face? Dacă trece printr-o transformare religioasă ori spirituală? 

La fel și „lupu-și schimbă părul, dar năravul ba.” Astfel de fraze îi pun pe oameni în niște etichete fixe, de unde nu-i mai scoți. Devenim pradă erorii de confirmare. Adică vom exagera semnele aceluiași nărav și vom ignora semnele că omul s-a schimbat. 

În loc să folosim aceste vorbe și să ne întărim disprețul, mai înțelept ar fi să ne întrebăm, metaforic:

- „Când și cum anume pisica asta a fost dezinteresată de șoareci?”

- „Când și prin ce anume s-au văzut semne ale opusului despre ce am perceput la pisica asta?”

2. Ziua bună se cunoaște de dimineață.

Deci dacă-i bună dimineața, va fi bună și ziua. Și dacă nu? Ce voi face cu acea zi, care nu respectă fantezia mea de dimineață? Poate deveni ca un crez de predestinare: eu n-am niciun control pe cum e ziua mea, dacă ea a început prost. Serios?

Apropo de faptul că proverbele ne arată rănile societății, aceeași predestinare se vede în multe alte aspecte ale vieții românilor. Dacă Vesticii ne-au pus într-o cutie, nu mai credem în puterea noastră să ieșim din ea. Suntem predestinați să fim coada, sluga, exploatații. Dacă cineva s-a născut sărac, ăsta-i e destinul, așa cum o arată și proverbul „la omul sărac, nici boii nu trag.” Nimic nu-i merge; e predestinat să rămână așa. Și ne mirăm că românul e campion la a se plânge. Dar cine nu s-ar plânge, dacă ar CREDE că nu are nicio putere?

3. Când doi îți spun că ești beat, du-te și te culcă.

Și dacă cei doi sunt ei beți? Dacă toată lumea din jur e beată? Riscul acestui proverb este să cazi în capcana gurii lumii. Părerea lor să devină realitatea ta. 

Dacă ne gândim la un lider de orice fel, el CREDE în ceva fără să vadă acel lucru în realitatea de acum. Cei din jur poate îl consideră nebun, pentru că ei trebuie să vadă ca să creadă. Sau cum o spunea Bertrand Russell, ideile geniale apar întâi ca blasfemii. Dacă marii oameni ai istoriei ar fi tăcut, la cât s-a râs de ei, la cât de criticați, demonizați, crucificați au fost, nu ar mai fi existat progres. 

Dar hai să nu ne uităm doar la cei mari. Pentru că, oricine ai fi, lumea îți spune că ești beat și să te duci acasă. Am certitudinea că unii dintre cei care au citit acest articol îmi transmit asta mie. :)) Și e perfect ok să fie așa. Dacă ești antreprenor sau ai îndrăznit să ieși din banca ta, lumea zice că ești beat. Dacă te apucă filosofia sau căutările spirituale, alții zic același lucru. Dacă gândești diferit, te îmbraci diferit, mănânci diferit, iubești diferit, respiri diferit... cineva care te observă îți spune cel puțin în gând „du-te acasă și te culcă”. 

Singurul adevăr ce merită luat în calcul din acest proverb este: 1. să nu fii îngâmfat și 2. să culegi feedback din jurul tău. Dacă toate ți se întâmplă ȚIE, clar că tu ești terenul comun și viața încearcă să-ți transmită ceva. Atunci da, du-te acasă, lasă ziua să treacă, emoțiile de moment să se dezumfle și analizează-te. 

4. Hoțul neprins e negustor cinstit.

Această idee naivă pornește din crezul că nu există Legea Echității. Dar adevărul este că un alt proverb spune opusul: „ce seamănă omul, aceea va și secera.” (ce-am descris la Cine sapă groapa altuia ...) Hoțul neprins de sistem... e o bombă cu ceas, nu un negustor cinstit. 

5. Fă-te frate cu dracul până treci puntea.

Și eu folosesc acest proverb prin ce predau. Când percep că cineva e la un nivel și nu ar putea să digere ceva foarte avansat, îi ofer o explicație simplificată, chiar dacă nu e complet adevărată. Sau cum spuneau budiștii, „predă-le o minciună până sunt gata pentru adevăr.” Poate suna ciudat. Dar nu asta se întâmplă și în școală? Ni se spune despre atom că-i o minge cu alte mingiuțe în jurul său, prinse cu ace. Apoi, în liceu, aflăm că nu-i așa. Că, de fapt, atomul are doar un nucleu stabil și un nor de electroni. Dacă trecem cu studiul mai departe, vedem că e foarte mult spațiu acolo și electronii de fapt sunt în superpoziție (adică nici nu știm unde sunt, până nu-i măsurăm). Am trecut de la o minciună la alta. Sau, mai corect spus, de la un semi-adevăr mai jos, la unul mai înalt. Nu-i toată viața la fel?

Acum și polul negativ: acest proverb poate invita și la 1. inechități (scopul scuză mijloacele) și 2. ipocrizie (prefă-te frate cu dracul, după aia arată-ți adevărata față). Și ne mirăm pe urmă că politicienii fac exact asta: întâi promisiuni, iar după ce își ating scopul, omisiuni. Credințele noastre alimentează iar și iar același sistem. 

6. Ochii care nu se văd se uită.

Deci tot ce contează e ce se vede? Nu există putere mai mare în Univers decât contactul direct, material? Eu am văzut oameni mult mai puternici de atât. Am văzut oameni care și-au căutat partenerii zeci de ani după ce viața i-a despărțit. Am citit de preoți sau lideri închiși multă vreme care nu și-au uitat cauza după ce au revenit în libertate. 

Da, ochii care nu se văd cad mai ușor pradă tentațiilor + își pierd mai ușor speranța. Dar nu sunt condamnați (predestinați, apropo de punctul 2) să fie așa. 

7. Calul de dar nu se caută la dinți.

Adică să nu comentezi la ce primești. Sigur, nu înseamnă că trebuie să fim nerecunoscători, că „nemulțumitului i se ia darul”. Da. Dar problema acestui proverb este că favorizează o mentalitate de victimă. Nu poți să spui ceva negativ despre binefăcătorul tău, chiar dacă el ți-a dat ceva nepotrivit. E același lucru cu „a furat, dar a și făcut”. Sau casnicul „m-a bătut, dar mi-a adus pâinea pe masă.” Cum să obiectezi? 

La finalul acestui text, vreau doar să-ți reamintesc de ce l-am scris: nu să scăpăm de proverbe, cât să avem filtre mai atente și să ne creștem gândirea. Ce crezi devine ce creezi. Nu trebuie să credem ce cred alții, doar pentru că suficienți oameni cred acel lucru. Fiecare pasăre pe limba (și credințele) ei piere.

Ce te-a impactat cel mai mult din acest articol? 

De asemenea, dacă știi că ai prieteni sau membri din familie care au nevoie să vadă această perspectivă, te invit să le dai articolul mai departe. :)