Fir-ar ea de luptă cu amânarea

Te-ai luptat vreodată cu amânarea? Și dacă da, cât de departe te-a dus lupta asta? Nu prea departe, așa-i? Sau poate a funcționat, dar mai degrabă pe termen scurt.

Pentru că, de fapt, nu ar trebui să ne luptăm deloc. Adevărul este că lupta cu amânarea-i un foc alimentat de era dezvoltării personale sau, mai corect spus, a culturii de tip hustle (trage din greu). E plin de instrumente despre cum să trecem peste amânare; trucuri faine, de altfel, dar care vin adesea ca auto-impunere, nenatural.

Eu cred că amânarea este un ghid. Nu te lupți cu un ghid, ci asculți ce are de spus și te adaptezi. Amânarea nu este separată de tine. Creierul nu te-ar opri să faci ceva (sau să-l faci acum) dacă nu ar avea un motiv. 

Sunt 3 motive principale pentru care amânăm:

1. Teama de o durere. 
2. Lipsa de claritate.
3. Lipsa de congruență. 

1. Teama de o durere.

Amâni pentru că ai o durere asociată cu ceva din acea activitate. Sau cu altceva ce s-ar întâmpla dacă te-ai ocupa de acea activitate. De exemplu, va trebui să colaborez cu sau să-i raportez lui x-ulescu, am mai făcut în trecut lucruri de genul ăsta și am primit critică, am mai încercat și nu mi-a ieșit, durează prea mult fără să văd rezultate etc. 

Observă că teama de viitor este, de fapt, o teamă de a retrăi un trecut perceput negativ. Asta ne arată că soluția pentru amânare nu se află în cine sunt acum, ci în cine am fost și cum am perceput realitatea la acele momente din trecut. 

Exercițiu: 

1. Clarifică ce amâni, de fapt. E o sarcină per total? E un anumit element din ea? Mai multe?
2. Ce asocieri negative / dureroase / neplăcute ai cu acel(e) lucru(ri)? Când s-a întâmplat?
3. Pe rând: Cum anume te-a ajutat, servit, crescut, șlefuit acel lucru pe tine? Care a fost plăcerea / pozitivul ascuns până acum, din acel lucru? Cum îl poți face prietenul tău? Și cauți atâtea răspunsuri, până simți că se reduce considerabil rezistența ta față de acel lucru. 

Tot teamă de o durere este și când mintea are prea multe bucle deschise. Prin amânare, pur și simplu te împiedică să mai deschizi o buclă. Te obligă să faci întâi ordine.

2. Lipsa de claritate.

Mai amâni pentru că nu e suficient de clar finalul sau procesul, pas cu pas, din acea activitate. Poate nu știi cu ce să începi. Sau poate nu știi ce implică o anumită bucățică. Această ceață te ține pe loc.

Desigur, e strâns legată de punctul 1. Pentru că acea neclaritate, acel aparent necunoscut, îl legăm tot de riscul să se întâmple ceva dureros, costisitor, epuizant, stresant. Astfel, chiar și în cazul neclarității, exercițiul de la 1 merită făcut. 

Pe lângă asta, e cazul să obții claritatea necesară. Pune pe hârtie ce vrei să faci și întreabă-te:

1. Știu exact care este finalitatea acestui lucru?
2. Știu exact pașii ca să fac acest lucru? Care sunt? 
3. Dacă este vreun pas neclar, cine / ce ar putea să mă ajute să adaug claritate?

3. Lipsa de congruență.

Adică lucrul pe care vrei să-l faci, dar îl amâni, nu este legat de valorile tale cele mai înalte. Astfel, amânarea spune „hei, chiar dacă te las să faci x, nu va fi împlinitor pentru tine. Nu acolo găsești tu împlinire.”

Când eram one man show în firmă, eu făceam de toate, inclusiv contabilitate. O amânam cât de mult posibil. Pentru că o vedeam ca o distragere, o piedică în calea valorilor mele. Problema era că nu aveam cui sau cum să o deleg, la acea vreme. Așa că mi-a rămas să adaug congruență. :)

Cum anume mă servește, în valorile mele, să fac contabilitate? Și primul răspuns a veni, evident, „nicicum!” Asta pentru că nu exista o legătură neuronală între cele două subiecte. Exact asta înseamnă lipsa de congruență. Cu cât mai tare îmi vine să răspund „nimic”, „nicicum”, „nu mă servește”, cu atât mai tare arăt că asta e cauza amânării mele. 

Am tot căutat și am văzut așa: 

- contabilitatea îmi cultivă atenția la detalii, lucru care mă ajută să citesc tiparele oamenilor mai atent.

- îmi cultivă răbdarea, de care am mare nevoie când lucrezi cu oameni și grupuri, mai ales atunci când ies din proces sau îmi dau peste cap programul stabilit.

- îmi aduce un plus de ordine și structură, care mă ajută să prind mai multe nuanțe în lucrul emoțional și să fiu mai liber să fiu creativ. 

- mă ajută să am grijă de banii mei, care îmi asigură acces la cursuri și mentori de nivel tot mai mare, care mă ajută să am un impact și mai puternic. 

Și am mai scris până pe la vreo 20 de astfel de legături, unde s-a produs un clic. Mi-a venit să fac contabilitate. :) Sigur, nu a devenit iubirea vieții mele, dar dacă ar fi să o pun pe o scară de la 1 la 10, am dus-o de la un categoric 1, la un 6. Cât să nu mai amân.

Soluția sustenabilă a fost să deleg asta, de îndată ce am pus procesul din firmă pe roate. 

Tot lipsă de congruență e și atunci când te-ai ținut de un lucru în trecut, dar mai nou îl amâni. De exemplu, îți redau dialogul pe care l-am avut cu un client:

- Nu înțeleg de ce tot amân chestiuni din firmă, de 2 ani deja. 

- Ce, mai exact? L-am întrebat.

- Tot ce ține de dezvoltare. Parcă fac doar minimum necesar. 

- Și înainte de acești 2 ani făceai mai mult? 

- Categoric. 

- Și-atunci ce te motiva să faci?

- Cu siguranță banii. Pentru că exact acum 2 ani am ajuns la venituri pasive peste cheltuieli. Și banii nu mă mai motivează. 

Deci exista congruență până la acel punct, unde vidul (golul) s-a umplut suficient de mult, cât creierul să nu mai dea energie într-acolo. Unul dintre scopurile primare ale minții e să caute maximum de eficiență, adică să se întrebe „ce pot să fac în cel mai scurt timp posibil, cu cât mai puțină energie consumată, ca să acopăr cea mai mare cantitate de nevoi posibilă?”

Odată ce au fost asigurați banii și, prin ei, nevoile familiei, cele de călătorie etc, creierul nu a mai găsit maximă eficiență în activitatea de dezvoltare a firmei. A trecut pe minimum necesar. 

Și-atunci l-am întrebat „ce altceva te inspira, în afară de bani?” „Și chiar prin bani, ce te inspira să îi obții până la acel nivel?” Pentru că dacă, pe bune, voia să se ocupe de dezvoltare, trebuia să găsim vidurile sale reale și să le creștem conștient, ca mintea lui să îl ajute într-acolo. 

Dar pe măsură ce făceam exercițiul, și-a dat seama că activitatea de dezvoltare chiar nu-l reprezintă. Și-atunci ce rost avea amânarea? Fix să-i arate asta! Că el și dezvoltarea firmei sunt 2 linii aproape paralele. Ca mine cu contabilitatea. Acela e momentul când știi că soluția este să delegi. 

Repet premisa de la începutul articolului: Nu te lupta cu amânarea! Chiar dacă învingi, s-ar putea să ieși pierzător. Dacă acest client se forța să nu amâne dezvoltarea, era ok? Sau își creștea frustrările, își amenința sănătatea și devenea o bombă cu ceas? 

Am lucrat la un moment dat cu un cuplu de antreprenori, unde el era natural manager, iar ea era natural tehnician (expert). Periodic, aveau certuri pentru că el aștepta și de la ea să se comporte ca un manager, că doar sunt un cuplu, nu? 

Ea conștient se supunea la ce aștepta el. Dar inconștient o deranja și știa că își dorește ceva creativ, nu management. Astfel, ceva se întâmpla și sabota câte un proiect. Pentru că se plictisea în acel rol, când își dorea de fapt să exploreze. Soțul continua: avem nevoie de stabilitate și de sistem, „businessul trebuie să fie simplu și plictisitor”. Ea dădea din cap, însă apoi iar se mai întâmpla ceva. „Uita” să facă ceva, omitea anumite detalii, trecea peste deadline-uri. Imaginează-ți câte provocări au avut de-a lungul anilor din cauza asta. 

Când am discutat cu el despre amânarea ei, l-am ajutat să vadă că nu există niciun pic de congruență acolo. Exact cum și el amâna, la rându-i, legat de lucrurile care nu se aflau în valorile lui. Această conștientizare i-a ajutat să colaboreze cu totul diferit. El a rămas să facă ce-l împlinea (management), iar ea și-a pus tot mai mult în agendă activități care implicau curiozitate: să caute publicuri noi, abordări noi, dezvoltare de produse etc. Ghici ce s-a întâmplat în firmă. :)  A adus o creștere faină, care a generat fix stabilitatea pe care el și-o dorea. Și relația lor și-a redus mult din aciditate. 

Exact când amâni, în loc să te judeci, uită-te la ce nu amâni. Asta te scoate din credința că tu, ca om, ai o problemă cu amânarea. Și, mai important, îți arată lucruri care sunt în valorile tale acum. Doar pornind de la asta poți să schimbi relația cu ce amâni, nu prin luptă. 

Te invit să faci exercițiile din articol și apoi să-mi scrii ce ai descoperit. Fie într-un comentariu, fie pe email. Mă fascinează când îmi scriu oamenii că au rezolvat x provocare aplicând informațiile din materialele mele gratuite.

Atât de mult lucrăm cu efecte... ne uităm la amânare, la zona de confort, la fobii și frici diverse, obiceiuri, slabă performanță etc și vrem să lucrăm direct cu ele. Când, așa cum ai văzut, avem de fapt o problemă din spatele problemei, o cauză a cauzelor, care merită lucrată mai degrabă. 

Dacă ai o astfel de provocare, căreia nu-i vezi problema din spate sau căreia nu știi cum să-i rezolvi sursa, te invit într-un grup de lucru cu Metoda Demartini, un instrument clar, predictibil și eficient. Grupul se numește „De la Blocaj la Libertate Emoțională” și conține:

- o mini-sesiune de 20 de minute cu coach-ul tău, în care să descoperim problema din spatele problemei

- 2 zile cu mine și grupul, de la ora 9:00 la 18:00, cu teorie și practică 40%-60%. Lucrezi la provocarea ta și înveți, în același timp, și bazele metodei

- lucru 1 la 1 cu un coach care va lucra cu 3 participanți în cele 2 zile

- întâlniri lunare bonus, cu absolvenții, unde explorăm teme diverse de interes pentru fiecare din noi.

Te invit să vezi pagina grupului de lucru, când avem următoarea ediție și ce spun foștii participanți: Workshop De la Blocaj la Libertate Emoțională

Așa vei ști clar dacă se potrivește cu tine sau nu. Dacă îți vine să amâni decizia, știi exercițiile. :)

Te aștept cu drag!
Dacian