Cu ceva timp în urmă am lansat o provocare în grupul de absolvenți ai unui curs de-al meu. Să găsim 100 de beneficii ale perioadei Co-Vid, luând în calcul atât componenta virală, cât și cea de carantină.
De ce am făcut asta? Pentru că emoțiile intense ne pot guverna viața. Nu ești lucid nici când ești îndrăgostit, amăgit, nici când ești dezamăgit, repulsiv sau îngrozit. În emoție, pierzi contactul cu misiunea ta și inclusiv cu sănătatea ta. De asta emoțiile, mai ales în această perioadă, fac mai multe daune decât virusul.
De fapt, virusul este neutru; e doar informație. Modul în care celulele noastre decodează acea informație este ce contează. Iar această decodare este puternic legată de emoții. De asta te îmbolnăvești mult mai ușor în perioade de stres.
Virușii sunt parte din noi. De fapt, medicina a demonstrat de prin 2003 că aproximativ 8% din genomul uman e construit din secvențe care au fost retroviruși invazivi la origine. Suntem 8% viruși. Pentru că virușii, la fel ca orice altceva, există pentru că servesc. Această perioadă nu-i o întâmplare. Să găsim o mică parte din semnificația ei - asta a fost misiunea provocării de azi. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit; îi menționez la final pe toți. 🙂
Pe măsură ce am primit mesajele cu beneficii de la ei, la un moment dat m-a bușit plânsul. Eram la cumpărături, în parcare și am avut pornirea să spun un „Mulțumesc!” din toată inima pentru această perioadă. Văzusem beneficii și până azi. Eram ok; dar abia azi am devenit recunoscător.
Am decis să publicăm această postare pentru că s-ar putea să aibă efecte faine și în dreptul tău. Invitația mea e să citești cele 140 de idei care au venit și să reflectezi asupra lor și asupra ta, cu minte și suflet.
Nu trebuie să fii de acord cu ele. Nu caut aprobarea cuiva. Unele o să se repete, dar nuanțele sunt unice. Apoi, lista asta nu vrea să anuleze minusurile și durerea acestei perioade. Dacă asta va fi concluzia ta, îmi pare rău. Nu în ultimul rând, unele beneficii din listă sunt certitudini, în timp ce altele sunt invitații către noi - sunt potențiale. Dar potențial înseamnă că doar noi PUTEM să acceptăm sau nu invitația.
Această perioadă ne ajută pe 7 arii: mental, social, familial, vocațional, financiar, fizic și spiritual.
BENEFICII MENTALE
1. Ne face să restructurăm lucruri pe care le-am lăsat dezordonate.
2. Ne invită să închidem bucle mentale, precum emailuri necitite, cărți neterminate, mesaje netrimise, exerciții nefăcute pe la cursuri, bookmarkuri lăsate în aer etc.
3. Ne face să reprioritizăm activitățile și să redistribuim timpul către ce e important pentru noi.
4. Ne face să vedem în spatele câtor zeci de scuze ne ascundeam. Sparge fantezia aia cu „aș face, dar nu am timp". Acum unii au timp și tot nu fac.
5. În schimb, de unele activități chiar ne-am apucat; dacă înainte nu aveam timp pentru ele.
6. Perioada asta deschide oamenii spre mai multă educație.
7. Aduce o reformă în educație.
8. Avem acces la cultură, fără bariere - sute de muzee s-au deschis virtual, se pun la dispoziție mii de cărți gratuit.
9. Ne face să apreciem mai mult munca unor oameni precum babysitteri, profesori, agricultori, medici, curieri etc.
10. Ne amintește că singurul lucru pe care îl controlăm este semnificația pe care o dăm unui lucru, cum spunea Victor Frankl.
11. Ne ajută să triem conținutul și oamenii pe care îi urmărim. Acționează ca un filtru pentru cine împărtășește informație de calitate și cine induce în eroare, invită la xenofobie, naționalism etc.
12. Ne invită să ieșim din hedonism, să nu mai căutăm plăcerea imediată.
13. Ne arată ce inconștienți suntem să ținem animalele în captivitate (zoo).
14. După perioada asta, oamenii vor fi mai deschiși să lucreze cu ei psiho-emoțional.
15. Ne face să ne folosim imaginația si creativitatea în activitățile din casă.
16. Ne reduce infatuarea față de zicala „vreau o țară ca afară”. Nu în toate, așa-i? Vedem și dezavantajele unor țări mai dezvoltate.
17. Va crește natalitatea, lucru care va duce la întinerirea populației, care va însemna schimbări în mentalitate, mai multă atenție la ecologie și pe alte planuri.
18. Ne pune față în față cu cele mai mari frici, ca să vedem că nu sunt așa negre cum se văd în proiecțiile noastre.
19. Ne obligă să ne exersăm rabdarea pe foarte multe planuri, să ne oprim din viteza cu care ne mișcam.
20. Ne oprește să fim ocupați și nu neapărat productivi.
21. E un „inamic” pe care nu ne putem răzbuna, deci ne poate învăța să renunțăm la răzbunare ca soluționare a conflictelor.
22. Ne face să realizăm ca uneori, chiar dacă ai banii necesari, e posibil să nu poți să cumperi chiar chestii care păreau a avea o importanță mică: hârtie igienică, spirt, drojdie. E un exercițiu de smerenie.
23. Regândim percepția despre tehnologie. Am acuzat tehnologia că a distrus conexiunea; uite cum acum datorită ei avem conexiune și o apreciem.
24. Ne ajută sa mai dizolvăm din fantezii precum: ce bine e să dormi până târziu, ce nașpa e că e luni și trebuie să merg la muncă, ce bine că a venit weekendul, ce bine e să stai acasa și să nu faci nimic etc.
25. Ne oprește din multi-taskingul cu care mulți ne-am obișnuit. Ne ajută mintea, concentrarea, memorarea.
26. Economisim timp, pe care altfel îl petreceam în trafic. Reduce frustrări cauzate de asta.
27. Pentru că multe activități sunt nevoite să se mute în online, ne ajută să eficientizăm procese, să reducem costuri și timp pierdut.
28. Este un exercitiu bun și inevitabil pentru înțelegerea și gestionarea emoțiilor.
29. Pe cei cu energie masculină exagerată îi face să își exprime și energia feminină (conectare, accent pe relații, vulnerabilitate etc).
30. Învățăm sa apreciem prin lipsă, să vedem ce importante erau lucrurile „banale” pe care le aveam și le luam de-a gata.
31. Ne oferă un context de a fi din nou copii, desenand, pictând, jucându-ne cu copiii etc.
32. Ne face să reducem nevoia de a ajunge mereu undeva, de a face orice lucru pentru un rezultat.
33. Ne face să vedem inspirație în alți oameni, care ne ajută să împuternicim arii ale vieții noastre.
34. Crește numărul ideilor geniale, al operelor cu impact în calitatea vieții și a nivelului conștiinței.
BENEFICII SOCIALE
35. Reduce snobismul social.
36. Ne face să ne uităm la restul lumii și să empatizăm cu suferințele lor. De multe ori, lumea a plâns, iar noi am întors spatele. Războiul, foametea, boala, sărăcia sunt lucruri reale. Poate că am avut nevoie să vedem asta printr-un context în care să nu te simți în siguranță să mergi până la magazin.
37. Ne mobilizează social. Devenim mai solidari, oferim din abilitățile și bunurile noastre.
38. Ne oprește dependența socială. Îi obligă pe oameni să își asculte vocile din cap pe care le ignorau. Îi pune față în față cu ei, nu se mai pot refugia în cercuri sociale.
39. Ne ajută să vedem cine merită voturile noastre. În astfel de perioade se văd oamenii cu verticalitate. Alegerile politice influențează calitatea vietii.
40. Ne reduce subordonările sociale, pentru că acum nu mai ai la fel de multă imagine pe care să o aperi.
41. Ne dă o mică degustare a limitării libertății din comunism, pentru nostalgici. 🙂
42. Sistemul medical iși vede limitele. Iar ăsta e un beneficiul pe termen lung, pentru că se pot prioritiza diferit resursele în achiziționarea de echipamente.
43. Se descoperă lideri noi. În grupurile de întrajutorare, se cern oamenii cu inițiative.
44. Face țări să colaboreze, să treacă de granițe etnice, rasiale, religioase, politice. Ne amintește că în fața unei primejdii, toți suntem vulnerabili. Scade diferențele sociale exagerate.
45. Stimulează întinerirea populației, prin natalitatea din această perioadă.
46. Oamenii îşi dau voie să exprime ce cred cu adevărat, nu mai reprimă la fel de mult.
47. Apreciem producția locală și creștem economia fiecărui micro-mediu, lucru care îmbunătățește calitatea vieții în micro-comunități.
48. La finalul acestei perioade, o să crească speranța de viață, pentru că oamenii au fost atenți la sănătate și pentru că sistemul medical face, la rându-i, schimbări.
49. Avem reconectare socială de proximitate - Ne salutăm vecinul din uşă, din balcon, îl întrebăm de sănătate.
50. Crește importanța vieții în comunitate. Suntem construiți să reușim împreună.
51. Unește micro-grupuri cu valori comune. Cei care au contribuit la acest exercițiu au spus că simt mai multă apartenență după ziua de azi.
52. Din reacții, scad șansele lui Trump de a mai prinde un mandat; deci mai puține decizii iresponsabile care să afecteze bunăstarea și conectarea lumii.
53. Fiind „obligați” sa stăm în casă, ne face să mai stam în banca noastră, să nu mai jucăm atât de mult tiparul de salvator, care le răpește altora responsabilitatea și îi face dependenți.
54. Oprește excesele liberale și ne ajută să echilibrăm balanța și în sensul conservării unor valori fundamentale.
55. Crește reciclarea, pentru că avem timp pentru ea.
56. Invită mai mulți oameni să fie responsabili cu mediul, atenți la nevoile și trendurile ecologice.
57. Criza din turism cred că o sa reducă multe oferte umflate și astfel o să aibă acces la călătorii și oameni care doar visau la asta.
58. Va crește trendul de orientare spre zonele rurale, spre case cu curți și spatii verzi, după atâta timp închiși în bloc. Posibil să reducă supra-urbanizarea.
59. Ne invită la cumpătare. Voi lua eu doar ce am nevoie, cât să rămână și pentru ceilalți?
60. Ne invită la dezvoltare durabilă. Să mă gândesc și la mâine și chiar la generațiile viitoare.
61. Prin această compensare, ne ferește de o altă formă mai agresivă de echilibrare a lumii, ca de exemplu un război.
62. Au scăzut sacrificiile animale pentru blănuri, piei, inclusiv pentru consum.
63. Scade cumpăratul excesiv de haine și exploatarea oamenilor din fabrici.
64. Se distribuie atenția socială către mai multe grupuri dezavantajate.
65. Bătrânii simt un pic mai mult respect și grijă din partea tinerilor.
BENEFICII FAMILIALE
66. Ne face să apreciem mai mult relațiile pe care le avem.
67. În sfârșit, copiii își văd părinții zilnic și petrec timp cu ei.
68. Cuplurile care se amăgeau că se potrivesc se despart și astfel dau ocazia la 4 oameni să fie împliniți (2 cupluri noi).
69. Alții se conectează și se redescoperă mai mult ca oricând.
70. Avem ocazia să înțelegem mai bine propriile valori și pe cele ale celor dragi, ca să vorbim pe limba lor.
71. Părinții fac temele cu copiii și pot să vadă cât de multe știu. Asta poate crește aprecierea.
72. Părinții înțeleg mai bine rolul educatorului / învățătorului şi faptul că educația porneşte de acasă.
73. Pentru că va crește speranța de viață, nu doar că o să îi avem pe cei dragi mai mult timp cu noi, dar fiecare dintre noi o sa se bucure de copii, nepoți și viață mai mult.
74. Ne reconectează cu rude cu care nu am vorbit de mult timp.
75. Oameni care înainte erau mai mereu ocupați acum răspund la telefon.
76. Animalele de casă sunt mai bucuroase că ne au tot timpul acasă.
77. Reduce vinovăția celor care spuneau că familia e pe primul loc, dar nu își făceau timp pentru asta.
78. Altora le reduce fantezia că familia e pe primul loc. Așa își dau voie să vadă că altceva era mai important pentru ei și, drept urmare, setează așteptări realiste, reduc amăgirile și dezamăgirile, sunt mai autentici.
79. Reconectază adulți cu părinții lor și le dă ocazia să-și vadă oglinda, tiparele pe care au de lucrat.
80. Părinții își reinventează eficiența - află că pot face cu copiii în preajmă mai multe lucruri decât credeau.
BENEFICII VOCAȚIONALE ȘI DE BUSINESS
81. Perioada asta stimulează inovația. Am văzut inovație în tehnologie, în inginerie, în marketing etc.
82. Ne invită să evaluăm dacă ne place ce facem profesional.
83. Unii oameni în sfârșit vor face ce și-au promis de multă vreme că o să facă. Aveau nevoie de un șut în fund ca să se miște.
84. Unește echipele care au în centru o viziune puternică.
85. Scapă firmele de oameni neproductivi, care doar își făceau veacul la birou.
86. Reîntoarce antreprenorii către lucruri profunde pe care le ignorau înainte, ca de exemplu experiența clientului.
87. Creează oportunități noi, apar nișe noi și moduri noi de a servi omenirea.
88. Unele domenii prosperă în această perioadă. Am un client din domeniul sport care vinde dublu de când a început carantina.
89. Se reduce prăpastia de raport dintre servicii și producție, prin concedieri și angajări către sectoarele cu nevoie actuală.
90. Le reduce românilor mândria că „toată lumea bună face facultate”, gândire care a lăsat neacoperite multe domenii de bază din economie.
91. Ne invită să ne reconectăm cu DE CE-ul nostru, rolul nostru în lume prin muncă. Această perioadă ne-a arătat cât de importante sunt unele joburi pe care le depreciam.
92. Ne invită să descoperim sau redescoperim hobby-uri și activități do it yourself, care îmbunătățesc inclusiv psihicul.
93. Ne învață să cerem și să primim ajutor.
94. Ne invită să ne descoperim sau rafinăm vocația.
95. Ne constrânge să învățăm abilități noi, să ne reinventăm, să nu oprim învățarea.
BENEFICII FINANCIARE
96. Reduce oligopolurile, ne face să fim mai atenți la producătorii locali.
97. Ne invită să apreciem mai mult banii și să ne bugetăm activitățile.
98. Ne invită să economisim.
99. Ne dă oportunitatea să investim la prețuri excelente, dacă am economist în trecut.
100. Ne invită să reducem finanțarea religiilor. Câte biserici și-au deschis porțile să devină spitale în această perioadă?
101. Obligă economia să se oprească din manie. Dacă vrei cel mai bun exemplu despre ce înseamna mania, uită-te la ultimii ani din domeniul imobiliar.
102. Ne oprește din supra-consum. Nu este o întâmplare nici că a pornit din China (sursa principală a consumului) și nici că SUA este cea mai afectată (consumatorul principal).
103. Scad cheltuielile emoționale. Scade importanța brandurilor care vând la supra-preț.
104. E un prilej să reducem convingerea că „banii sunt ochiul dracului”. Uite ce bine ți-a prins să ai resurse de bani în perioada asta, pentru tine și pentru ajutorarea altora.
105. Ne invită să eliminăm excesele.
106. Aduce o schimbare în raportarea la bani. Nu mai vrem să punem mâna pe bancnote, ci îi folosim în varianta virtuală.
107. Cheltuim mai puțin pe ieșiri în oraș.
108. Crește autonomia economică a municipiilor - scade dependența față de centru.
109. Aflăm ce companii profită de oameni, prin supra-preț în perioadă de criză, ca să putem face o filtrare ulteriora și să nu mai cumpărăm de la ei. Așa încurajăm economia corecta, bazata pe schimb echitabil.
BENEFICII FIZICE
110. Ne face să fim mai atenți la sănătate.
111. A scăzut poluarea aerului.
112. A scăzut poluarea fonica (claxoane, motoare), asociată cu stresul.
113. Reducerea poluării ne dă speranță că, dacă vrem cu adevărat, putem face o schimbare la nivel planetar.
114. Ne face mai atenți la igienă, lucru care salvează alte vieți.
115. Creează obiceiuri noi de igienă pe mai departe.
116. Mai putini morți si răniți în trafic. Mai puține morți și îmbolnăviri cauzate de poluare. Mai puțini morți și răniți în accidente la muncă.
117. Ne invită să ne reconectăm cu natura. Să apreciem statul afară.
118. Se reface stratul de ozon, protector al Planetei.
119. Oamenii cu boli cronice devin mai atenți cu regimul, tratamentele și recomandările medicului, pe care poate altfel le-au neglijat.
120. Ne face sa protejăm mai bine populația în vârstă.
121. Restaurantele sunt mai verificate ca oricând. Așa se vor depista multe nereguli care altădată ar fi trecut și ar fi îmbolnăvit societatea.
122. Mai multă odihnă, după o perioadă în care poate am exagerat alergarea. 🙂
123. Gătim mai mult și mai bine.
124. Mâncăm mai puțină mâncare artificială, fără gust sau cu prea multă sare.
125. Nu mai mâncăm pe fugă. Efect pozitiv asupra sănătății.
126. Ne face mai reticenți la a folosi liftul; mergem mai mult pe scări.
127. Ne invită să ne creștem propria hrană. Un articol NPR a arătat că oamenii caută mai mult ca oricând în ultimii ani cum să-și facă propria grădină.
128. Ne dă ocazia să facem ordine în dulapuri, curat în casă, cămară, laptop etc.
129. Dormim mai mult.
130. Trezește apetitul pentru sport; găsim forme de home training, în curte sau pe balcon.
131. Scade consumul de ibuprofen (pentru că nu se împacă cu corona). Asta scade riscul de a ceda inima, rinichii și ficatul.
BENEFICII SPIRITUALE
132. Ne întoarce spre sfera spirituală, a fiecăruia în felul lui. Mulți se reconectează cu credința lor.
133. Ne invită să ne trăim valorile și să ne moderăm judecățile, lucruri dovedite că impactează pozitiv imunitatea. Îți dai voie să fii cine ai venit să fii? Viața susține viața din tine. Vrei să trăiești viața altcuiva? Să fii piersic, când natura ta e de măr? Viața te atrofiază.
134. Amânăm dispariția unor specii și poate reușim să le salvăm.
135. Ne dă un exercițiu de smerenie, amintindu-ne că suntem muritori și vulnerabili.
136. Toate achizițiile tehnice și științifice ale ultimelor decenii ne-au infatuat ca specie cu „putere” crezând că suntem mai mai mult decât suntem. Și apare o „bucată invizibilă de Informație - o bucata de ARN” pentru a ne arăta cât de lipsiți de „instrumente” de putere suntem fundamental. Ne împiedică să ne credem Dumnezeu.
137. Învățăm să acceptăm ambele fețe ale monedei, nu doar abundența, ci și lipsa; nu doar libertatea, ci și constrângerea. Practic, ne aliniază cu viața, așa cum este în mod natural.
138. Ne face atenți la lucruri mici, de la o plimbare în pădure, la un apus de soare sau cântecul unei păsări. Ne invită să ne bucurăm de ce este și să ne reducem nemulțumirea față de viață.
139. Tragem mai des aer adânc în piept, cu recunoștință. Ne întoarcem în prezent. Asta ne crește vibrația, nouă și întregii lumi.
140. Ne crește conștiența. Am devenit mai atenți. Înainte de această perioadă, eram pe fugă, cu mintea în alt loc. Scroll, scroll, scroll prin newsfeed, printre canalele de TV și prin viață. Acum suntem prezenți într-o măsură mai mare. Desigur, după ce toată criza va fi trecut, ne vom întoarce parțial la obiceiurile vechi. Dar nu ne vom întoarce complet. Ceva din prezența asta de acum va rămâne cu noi.
Și lista ar putea să continue mult și bine. Importantă e starea pe care o aduce.
Le mulțumesc celor care au contribuit la acest mesaj: Amariei Florin, Anamaria Sanduta, Andreea Bobiș, Andrei Pop, Constantin Cosmin Nita, Cristian Ciuberea, Daniela Zarnescu, Kinga Bele, Nicoleta Dan, Pavel Boitor, Roxana Staniloiu, Valentino Sauciur Belsito și Veronica Ghetiu.
Și îți mulțumesc ție, că ai citit și meditat asupra acestor puncte. Dacă crezi că mesajul îi poate ajuta și inspira și pe alții, te invit să dai share articolului. Ai grijă de sănătatea ta fizică, emoțională și spirituală!
În încheiere te invit să lași un comentariu cu ce alte beneficii ai gasit tu. ;)
Pe curând, Dacian
50% Complete
Înscrie-te cu adresa principală de e-mail. Nu vei primi de la mine campanii agresive și nici nu-ți voi scrie în fiecare zi :)
*confirmă din e-mail ca să finalizezi înscrierea (verifică în Promotions sau Spam; poate dura câteva minute)