12 moduri în care cerem conectare

Nevoia de conexiune și apartenență e una dintre cele 6 nevoi umane fundamentale. O avem fiecare dintre noi, chiar dacă nu toți o exprimăm la fel.

Dacă ai văzut Naufragiatul, probabil îți amintești de Wilson, mingea personificată de eroul filmului. Acea scenă arată că inclusiv în singurătate tot avem nevoie de forme de conexiune. 

Provocarea este că uneori nu știm să cerem sănătos și conștient această nevoie. Cauza? Diverse tipare, răni, lipsa de educație emoțională etc. Vreau să-ți prezint 12 moduri în care cerem conexiune, unele mai evidente și altele mai ascunse, ca să le poți recunoaște la tine și la ceilalți, în orice fel de relații. 

1. Spunem că avem nevoie.

E cazul ideal, pentru că implică o procesare conștientă, asumată, a nevoii. Se întâmplă cam în 5% dintre cazuri. 

2. Cerem prin comportamente care invită explicit. 

E tot o formă sănătoasă. Arătăm că avem nevoie de conexiune, prin faptul că îmbrățișăm, împărtășim, ne vulnerabilizăm, plângem, zâmbim, privim în ochi etc.

3. Arătăm interes pentru celălalt. 

Punem întrebări, ascultăm activ, învățăm de la el, îl apreciem etc. Este o formă de a arăta că simțim o legătură, care vrem să devină mai puternică. Este o formă sănătoasă de relaționare, dar vine cu un risc: nu-mi comunic propria nevoie de conectare. Mă conectez la celălalt, dar nu arăt (și poate nici nu conștientizez) că am aceeași nevoie. 

Similar este și punctul 4, poate chiar mai riscant. 

4. Cerem prin gesturi (aparent) altruiste. 

Gătim, pregătim, cumpărăm, cadorisim, tăcem, lăsăm, schimbăm etc. Din nou, aceste lucruri sunt o formă de a exprima iubirea, sigur, dar nu (îmi) fac clar că, totodată, le fac pentru că și eu am nevoie de conectare. Gesturile nu înlocuiesc comunicarea. 

Un client mi-a spus odată că „tata îmi dădea bani pentru orice, dar nu mi-a spus vreodată că mă iubește. Ca adult, m-am închis față de el, că era clar că nu-l interesa să se conecteze cu mine.” L-am întrebat atât: „și dacă tata fix așa, prin bani, percepea că se conectează cu tine?”

Când ceilalți cer conexiune prin gesturi, iar nouă nu ne convine forma asta, în loc să-i pedepsim, mai înțelept e să răspundem conectării. Iar apoi să le arătăm că sunt și alte forme de a cere (punctele 1, 2 și 3). 

5. Tăcem, dar stăm în proximitate.

Când intru într-o cameră cu puțini oameni, am tendința să caut cel mai liber colț, să mă retrag. E o strategie pe care am învățat-o de mic și văd cum mi-a servit. Dar uneori, când simt nevoia să socializez, am observat că mă așez mai aproape de oameni. Nu intru în vorbă, dar adevărul e că aștept să spună celălalt ceva.

Pentru unii dintre noi, acesta e modul natural de operare, de a cere conectare. Este unul foarte deficitar, din cel puțin 4 motive:

- ceilalți nu au cum să ne citească gândurile, lucru care creează frustrări de ambele părți.

- ne punem la mâna celorlalți, arătăm că nu suntem responsabili de nevoia noastră.

- nu ne arătăm valoarea și nu devenim interesanți pentru ca ceilalți să se conecteze cu noi, iar asta poate crea dubii față de propria valoare.

- dacă și celălalt are același mecanism, suntem 2 setoși după conexiune, care tac și nu-și împlinesc nevoia. 

6. Căutăm, la propriu, căldură.

Ai observat că atunci când cineva duce lipsă de conexiune, caută mai multă căldură? Pune termostatul mai sus, se îmbracă mai gros, îmbrățișează o pernă, o pătură, caută picioare calde etc. Când simți nevoia de cald, probabil cauți o formă de conectare.

7. Devenim clovni. 

Exagerăm cu glumele. Putem chiar să trecem la glume nepotrivite, care obțin efectul invers conectării. Dincolo de naturala nevoie de a râde, comedia poate fi un simptom de însingurare. 

8. Etalăm rezultate. 

Intrăm în competiții murdare, vrem să fim primii, muncim până la epuizare, acaparăm discuția, arătăm ce-am făcut, ce-am cumpărat, ne exagerăm etc. Unii dintre noi am învățat acest mecanism din școală, unde am perceput conexiune cu părinții sau profesorii când ne-am ridicat la înălțimea așteptărilor lor. Dar conexiunea nu trebuie să fie condiționată de rezultate.

Ca adult, să ieși în evidență prin rezultate nu aduce multă conexiune, cât respect, semnificație, prestigiu. De ce? Nevoia de semnificație (să fiu unul special între cei mulți) este opusă nevoii de conexiune (să fiu unul dintre cei mulți). 

Cel respectat se însingurează, iar dacă își păstrează mecanismul de a etala rezultatele, creează un cerc care duce la și mai multă singurătate. 

9. Atragem atenție pasiv-agresiv. 

Pentru creier, orice atenție este mai bună decât nicio atenție. Dacă nu știm cum altfel să ne conectăm, e posibil să o facem provocându-i pe ceilalți, într-un mod pasiv-agresiv. Facem boacăne, scăpăm lucruri din mână, ne împiedicăm, nu ne descurcăm să rezolvăm anumite probleme și le cerem ajutorul, spre disperarea lor etc. 

Am lucrat la un moment dat cu un tip care făcea accidente la fiecare 2 săptămâni. Deși poate să pară ciudat, la bază era o nevoie de conexiune cu mama lui naturală, care îl lăsase în orfelinat ca bebeluș. Odată ce l-am ajutat să învețe să-și ia conexiunea în alte forme și să închidă bucla cu mama, accidentele au încetat. 

10. Criticăm. 

Adesea, critica este o cerere de conectare. Paradoxal, nu? Uite 3 moduri prin care critica vrea conexiune. Atunci când, prin critică, vrem:

1. Să le arătăm celorlalți că noi credem în ei. Cei dragi ție te critică? Gândește-te la proverbul „de unde nu este, nici Dumnezeu nu cere.” Dacă cer de la tine, cred în tine și vor să se conecteze cu tine. 

2. Să îi împiedicăm să se mândrească, pentru că prin mândrie s-ar îndepărta (deconecta) de noi. Sunt oameni care dau în cei dragi de frica să nu fie părăsiți. 

3. Să lovim în diferențele dintre noi, ca să obținem mai multe asemănări. Asemănările ne apropie, diferențele ne îndepărtează. 

11. Devenim agresivi la reconectare. 

Când am cursuri peste weekend, îl lăsăm pe al nostru pitic (3 ani jumate) la bunici. După ce ne reconectăm cu el, are un interval de 1-2-3 ore în care plânge mai ușor, cere mai multe lucruri, vorbește mai tare sau chiar își vede de joacă, ignorându-ne. 

Prima oară când l-am văzut făcând asta, am realizat că la fel face și cățelul. Când am fost plecat mai mult timp și m-am reîntâlnit cu el, m-a lătrat și chiar m-a și mușcat în joacă. Un fel de „Cum te-ai deconectat așa de mine? Să nu mai pleci.”

Așa facem uneori și în cuplu. Cineva m-a întrebat: „Eu nu mai înțeleg. Îmi cere să mă conectez cu ea și, când în sfârșit o fac, bang, o cicăleală. Păi vrea conexiune sau nu?” Vrea! Și tocmai asta subliniază, prin acea agresivitate. E ca și cum ar spune: „M-a durut așa mult deconectarea noastră, încât acum, în loc să mă bucur că te-ai conectat cu mine, prefer să te conving cumva, prin durere, să o faci mai des.” 

Problema este că la receptor nu prea ajunge acest mesaj. Și în loc să obținem conectare, ei trag concluzia opusă: că nu vrem conectare!

12. Dezvoltăm o adicție. 

Cam în 40-50% din cazuri, dependențele sunt înlocuiri ale conexiunii. Am pierdut pe cineva, nu mai știu cum să mă conectez cu cineva, acel cineva refuză să se mai conecteze ca înainte etc. Și-atunci, ca mecanism compensator, ne refugiem în alcool, tutun, pornografie, shopping, ciocolată sau oricare alt drog. 

Din păcate, când observăm că cineva dezvoltă o adicție, vrem să-i schimbăm. Le oferim ajutor, insistăm, poate certăm, punem limite, iar ei ne simt că nu-i acceptăm cum sunt acum, ceea ce îi îndepărtează, îi însingurează. Cum spuneam, adicția lor e probabil să ascundă o nevoie de conexiune. Și-atunci de asta au nevoie cel mai mult, înainte de orice invitație la schimbare. 

Îmi place mult vorba aceea care spune „iubește-mă când merit cel mai puțin, pentru că atunci am nevoie cel mai mult.” Cred că acesta este strigătul neauzit al celor care trec printr-o adicție. 

La finalul acestui articol, te invit la introspecție. Tu cum ceri cel mai mult conectare? Fii onest cu tine. La mine cel mai mult funcționează 5, 8 și 2. Dacă sunt lucruri predominant din formele 4-12, cu siguranță ai un tipar pe care merită să lucrezi acolo. Nu-l lăsa să îți dicteze calitatea conectării pentru tot restul vieții. 

De asemenea, după introspecție, te invit să trimiți acest articol și altora. Că boala asta, a deconectării, cu toții o avem într-o formă. 

Te îmbrățișez! (deci forma 2, cum spuneam :) )

Dacian