Simina Poroșnicu
Împuternicire interioară, Business în armonie cu tine,
Creștere în relația de cuplu
Când nu sunt coach, sunt mamă, antreprenor, soție și tenace căutător de sine.
Dincolo de rezultatele clienților mei, în munca de coaching cel mai bine mă descrie acel parteneriat prezent, în care îi susțin pe oameni să-și ia puterea înapoi. La ce te invit este un context de progres în proces, cu rezultate sustenabile și nu (doar) achiziții de moment.
Să înțelegi ce dinamici mentale și emoționale sunt în spatele provocărilor pe care le ai și să te ghidez prezent să-ți armonizezi acele provocări, ca să poți avea mai multă împlinire și sens în viața ta.
Am background de marketing și consultanță de business, dar am cunoscut cândva și ce e depresia, neîncrederea de sine sau relațiile neechitabile. De aceea, drumul până la această muncă a fost de fapt drumul meu de eliberare și împuternicire interioară. Am ajuns să fac munca asta pentru că mie mi-a transformat viața în mod profund.
Așa că te pot susține cu drag și în provocări de business / profesional, dar aș spune că zona mea de inspirație și unde am atras cei mai mulți clienți e cea de împuternicire și împlinire personală și armonizarea relațiilor.
Și aici plaja provocărilor cu care lucrez include: de ce trăiesc ce trăiesc acum, neîncredere de sine, descoperirea misiunii și a ce mă împlinește profund, provocări în relația cu mine și cei apropiați (cuplu / familie).
Scopul meu și rezultatul pe care îl caut este să te poți simți din ce în ce mai autentic, inspirat și împlinit în viața ta. Să percepi că trăiești fiecare zi cu tot mai mult sens. Cum spunea, progres în proces. Acesta este „rezultatul” cel mai puternic :)